Sumă URIAȘĂ cheltuită de statul român pe decorații în ultimii 15 ani

DCBusiness Team |
Data publicării:
Colanul Ordinului ”Steaua României”
Colanul Ordinului ”Steaua României”

Onorarea elitei românești cu diverse decorații este o întreprindere costisitoare. Simbolul fizic al recunoștinței națiunii față de cei mai merituoși români, decorațiile, pot costa destul de mult astfel că, din 2003 până în 2017 inclusiv, suma totală cheltuită a ajuns la nu mai puțin de 33.789.000 de lei, la care se adaugă încă 998.000 de lei, nivelul la care este evaluată execuția preliminară pentru 2018. Deși a fost ironizat deseori pentru frecventele decorări, nu președintele Klaus Iohannis este cel care a cheltuit cel mai mult pe ordinele și medaliile acordate, ci predecesorul său, Traian Băsescu.

Ordinele și medaliile acordate de statul român, prin intermediul Administrației Prezidențiale, sunt executate, de obicei, la Monetăria Statului, iar costurile asociate sunt destul de mari mai ales că unele decorații necesită un proces de confecționare foarte complicat, similar celui folosit pentru bijuterii. De altfel, în alte țări, se recurge chiar la bijutieri de renume pentru realizarea decorațiilor.

Potrivit Legii bugetului pe anul 2019, în intervalul 2003-2017, sistemul național de decorații a costat statul român aproape 34 de milioane de lei, iar până în anul 2022 incusiv, costurile vor ajunge la 38.890.000 de lei. Pentru anul 2019 sunt prevăzute cheltuieli de 1,8 ori mai mari față de anul precedent, pentru decorații fiind alocată suma de 1.800.000 de lei, semn că sunt prevăzute achiziții consistente.

Alte și alte contracte

În primul an de mandat, Klaus Iohannis a decorat cu ce a rămas pe stoc de la Traian Băsescu. La începutul anului 2012, Administrația Prezidențială a încheiat un contract cu Monetăria Statului în valoare de 4,6 milioane de lei, circa un milion de euro la vremea respectivă. Contractul stipula furnizarea a circa 32.000 de medalii și decorații care urmau să fie acordate în următorii trei ani. 

Citește și: Cum au fost uitați banii de autostradă în bugetul pentru 2019 

Podoabele au ajuns pe terminate la începutul lui 2016 astfel că, în aprilie același an, Monetăria Statului a mai obținut un contract de circa 2.000.000 de lei, decorațiile urmând să fie furnizate într-un interval de patru ani. Cum și acestea se apropie de epuizare, se explică de ce este alocată o sumă mai mare pentru acest an.

Acestea nu sunt toate cheltuielile legate de sistemul național de decorații. În cadrul Administrației Prezidențiale funcționează un departament special, numit Cancelaria Ordinelor care are trebuie să dea curs prevederilor celor 32 de legi care se referă la sistemul de decorații. Cancelaria este condusă de consilierul de stat Gheorghe Angelescu ce a fost numit în această funcție de către președintele Ion Iliescu în decembrie 2000, când a luat ființă instituția. De altfel, Angelescu a fost decorat de președinții României de trei ori, ajungând să dețină gradul de comandor al Ordinului Național ”Serviciul Credincios”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9758
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9765
USD
Azi 4.6438
Diferența 0.0065
Zi precendentă 4.6373
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 29-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9758 RON
USD flag1 USD = 4.6438 RON
GBP flag1 GBP = 5.8200 RON
CHF flag1 CHF = 5.0948 RON
AUD flag1 AUD = 3.0481 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.4013 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0298 RON
NOK flag1 NOK = 0.4224 RON
SEK flag1 SEK = 0.4255 RON
XAU flag1 XAU = 349.8708 RON
Monede Crypto
1 BTC = 292523.78RON
1 ETH = 14707.43RON
1 LTC = 386.92RON
1 XRP = 2.39RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.07%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 17120.96 0.76%
BET-BK 3138.67 0.31%
BET-FI 60272.31 -0.07%
BET-NG 1224.24 0.80%
BET-TR 35523.90 0.76%
BET-TRN 34705.12 0.76%
BET-XT 1457.49 0.66%
BET-XT-TR 2990.14 0.66%
BET-XT-TRN 2926.11 0.66%
BETAeRO 1060.02 -0.45%
BETPlus 2528.19 0.73%
RTL 37580.16 0.75%

Comunicate de presa

Se iau la puricat documente / FOTO: Freepik

Cum se face schimbarea sediului social al unei firme în România

Sediul social al unei societăți reprezintă un...

Foto: Pexels.com

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel