Sprijin financiar majorat de Guvern. Ce români se încadrează pentru a primi ajutorul

bani_52884500
Altfel nu se poate
Guvernul a modificat plafonul maxim pentru care se poate cere ajutor de încălzire. Măsura vizează încalzirea cu gaze naturale, lemne, energie electrică sau produse petroliere.

Guvernul a ridicat de la  1 ianuarie plafonul maxim de venituri pentru ajutorul de încalzire pentru a beneficia de acesta un număr cât mai mare de români.

Valoarea ajutorului de încălzire a fost modificat pentru anumite sisteme în funcție de combustibilul folosit.

În prezent, persoanele care pot cere ajutor de încălzire sunt acelea care au venituri de până în 750 de lei, faţă de 615 lei cât era până acum.

In această categorie se încadrează românii care folosesc gaze naturale, energie electrică sau combustibili solizi sau petrolieri (lemne, cărbuni şi combustibili petrolieri) pentru încălzirea locuinţei.

Guvernul Dăncilă modifică valoarea sprijinului pentru cei care au nevoie de acest ajutor de încălzire în funcţie de combustibilul folosit. Familia sau persoana cu un venit net mediu lunar pe membru de familie între 540,1 şi 750 de lei va primi un ajutor de de 20 de lei, atunci când încălzirea este cu gaze naturale, energie electrică sau combustibili solizi sau petrolieri

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
x close