Slogan de campanie neconvențional: ”La naiba cu Brexitul”

DCBusiness Team |
Data publicării:
Brexit-ul stârnește patimi aprinse în alegerile europarlamentare
Brexit-ul stârnește patimi aprinse în alegerile europarlamentare

Partidul Liberal-Democrat din Marea Britanie a dezvăluit joi noul său slogan de campanie pentru alegerile europene: ''La naiba cu Brexitul'', informează AFP. Cu acest slogan pe un ton foarte familiar, acest partid centrist, care a înregistrat rezultate bune în alegerile locale de săptămâna trecută, încearcă să se poziţioneze drept "Partidul favorabil Uniunii Europene, în faţa Partidului Brexitului". Acesta din urmă, situat de partea cealaltă a eşichierului politic, se află în fruntea sondajelor, cu un mesaj simplu: guvernul i-a trădat pe alegătorii care au votat pentru Brexit la referendumul din 2016.

"De 50 de ani suntem partidul pro-Europa", a declarat liderul liberal-democraţilor, Vince Cable, pentru cotidianul The Guardian.

Cu două săptămâni înainte de scrutin, liberal-democraţii sunt concuraţi de Change UK, un nou partid politic format din foşti deputaţi conservatori şi laburişti care se opun de asemenea ieşirii din UE şi care doresc un al doilea referendum asupra Brexitului. Change UK nu a vrut să formeze o alianţă cu Partidul Liberal-Democrat şi Verzii, alte două principale partide care se opun ieşirii Marii Britanii din UE.

Sloganul "Bollocks to Brexit" (La naiba cu Brexitul) a fost folosit până acum doar de militanţi, printre care omul de afaceri Charlie Mullins, care a etalat aceste cuvinte pe un afiş gigantic plasat deasupra birourilor societăţii sale de instalaţii sanitare Pimlico Plumbers. Cuvântul "bollocks" - folosit în Marea Britanie - desemnează în acelaşi timp testicule şi "prostii". Termenul a fost făcut celebru de albumul "Never Mind The Bollocks" al grupului britanic de punk Sex Pistols.

Potrivit cotidianului The Guardian, candidaţii liberal-democraţi "mai delicaţi" vor putea folosi sloganul mai moderat "Stop Brexit".

Pe contul său de Twitter, Darren Grimes, care militează pentru separarea de UE, a estimat că acest partid doreşte "atât de mult să atragă atenţia, încât este gata să le arate degetul mijlociu milioanelor de oameni care au votat pentru Brexit şi care cred în el".

Marea Britanie ar fi trebuit iniţial să părăsească UE la 29 martie, însă a fost nevoită să amâne de două ori data retragerii din Uniune din lipsă de susţinere din partea parlamentarilor britanici pentru acordul asupra Brexitului încheiat în noiembrie între Londra şi Bruxelles. Noua dată limită a fost fixată pentru 31 octombrie şi ar putea fi din nou amânată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9764
USD
Azi 4.65
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.65
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 04-05-2024
EUR flag1 EUR = 4.9764 RON
USD flag1 USD = 4.6500 RON
GBP flag1 GBP = 5.8180 RON
CHF flag1 CHF = 5.0964 RON
AUD flag1 AUD = 3.0368 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3893 RON
HUF flag1 HUF = 0.0128 RON
JPY flag1 JPY = 0.0299 RON
NOK flag1 NOK = 0.4198 RON
SEK flag1 SEK = 0.4254 RON
XAU flag1 XAU = 344.1075 RON
Monede Crypto
1 BTC = 295996.49RON
1 ETH = 14555.48RON
1 LTC = 382.56RON
1 XRP = 2.48RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.07%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 17220.62 0.94%
BET-BK 3164.24 0.85%
BET-FI 60122.56 -0.35%
BET-NG 1230.92 0.64%
BET-TR 35730.69 0.94%
BET-TRN 34907.14 0.94%
BET-XT 1464.79 0.75%
BET-XT-TR 3005.12 0.75%
BET-XT-TRN 2940.77 0.75%
BETAeRO 1054.57 0.33%
BETPlus 2542.77 0.93%
RTL 37780.44 0.89%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel