Secretul unui plan de afaceri de succes. Pașii de urmat

Dana Mihai |
Data publicării:
Plan de afaceri de succes
Plan de afaceri de succes

Realizarea unui plan de afaceri reprezintă una dintre soluțiile care poate demonstra viabilitatea proiectului. Planul trebuie să se ghideze după câteva puncte principale, iar pe cele mai importante, ți le prezentăm mai jos.

Este foarte important ca înainte de demararea oricărui proiect, investitorul să își asume câteva dintre riscurile importante, dar și să realizeze traseele principale. Perfect întocmit, un plan de afacere reprezintă argumentul în discuțiile pe care le poți avea cu investitorii, cumpărătorii sau finanțatorii.

 

Prezentarea unui istoric financiar. Orice investitor trebuie să își cunoască evoluția firmei: profitul și datoriile. Istoricul financiar trebuie să includă bilanțul contabil împreună cu situația veniturilor și a cheltuielilor din anii precedenți. În cazul în care firma nu are o vechime prea mare, atunci puteți lua în calcul istoricul companiei de la înființarea firmei până în prezent. 

Prezentarea estimărilor financiare. Acest criteriu reprezintă viabilitatea afacerii, demonstrația evoluției din punct de vedere financiar. Bilanțul previzionat presupune situația financiară a companiei la fiecare sfârșit de an, pentru următorii 3 ani.
 

Când faci un plan de afacere

- Când vrei să obții un credit bancar sau când vrei să obții un fond nerambursabil European;

- Când vrei să înființezi o firma noua;

- Când vrei să parcurgi o noua etapa în cadrul companiei.
 

Pentru cine faci un plan de afacere

- Pentru fonduri nerambursabile;

- Pentru posibilii investitori;

- Pentru bancă.
 

Pe scurt, ce conține un plan de afacere

Sunt câteva etape esențiale care trebuie parcurse, iar printre cele mai importante se numără:

- Descrierea planului de afacere;

- Descrierea ideii;

- Analiza pieței de marketing;

- Strategia personalului și descrierea serviciilor ori a produselor;

- Planul financiar.
 

Nu uita să iei în calcul și etapele urmatoarele:
 

- Numele afacerii - alegerea unui nume simplu și usor de pronunțat, de scris și de reținut. Viziunea, cum ai de gând să arate afacerea ta și acum și peste 5 ani. Viziunea poate deveni inspirația principală pentru o planificare cât mai strategică. 

- Scopuri și obiective. Definește clar ce îți dorești să obții prin intermediul afacerii și care sunt obiectivele care pot duce la performanța. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0985
Diferența 0.0000
Zi precendentă 5.0985
USD
Azi 4.3417
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3417
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0985 RON
USD flag1 USD = 4.3417 RON
GBP flag1 GBP = 5.8335 RON
CHF flag1 CHF = 5.4743 RON
AUD flag1 AUD = 2.9009 RON
DKK flag1 DKK = 0.6826 RON
CAD flag1 CAD = 3.1677 RON
HUF flag1 HUF = 0.0133 RON
JPY flag1 JPY = 0.0277 RON
NOK flag1 NOK = 0.4315 RON
SEK flag1 SEK = 0.4716 RON
XAU flag1 XAU = 601.0836 RON
Monede Crypto
1 BTC = 391981.81RON
1 ETH = 13568.07RON
1 LTC = 357.92RON
1 XRP = 8.82RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET24438.890.72%
BET-BK4831.880.68%
BET-EF1328.710.67%
BET-FI90620.36-0.31%
BET-NG1793.970.50%
BET-TR57229.920.72%
BET-TRN55282.670.72%
BET-XT2108.720.67%
BET-XT-TR4827.200.67%
BET-XT-TRN4675.630.67%
BETAeRO924.170.06%
BETPlus3551.560.70%
RTL55048.150.75%

Opinii

Centru de date / Foto: Freepik

De ce AI-ul se lovește de un zid invizibil despre care nimeni nu vorbește

Inteligența artificială este prezentată astăzi...

Președintele Donald Trump și Prima Doamnă Melania Trump găzduiesc o cină cu lideri din mediul de afaceri și tehnologie la Casa Albă, joi, 4 septembrie 2025.

De ce a exportat SUA peste 32 de mii de locuri de muncă

Socoteala de acasă a președintelui Donalt...

Ionuț Dumitru, analist economic

Ionuț Dumitru: Prognoză a dobânzilor în România. Efecte pentru populație, firme și stat

Dobânzile ar urma să intre pe o traiectorie...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel