Rusia cere informații referitoare la presupusul spion Oleg Smolenko

Matei Ion |
Data publicării:
Spionii Mossad au o nouă misiune
Spionii Mossad au o nouă misiune

Rusia a cerut Statelor Unite, prin Interpol, să confirme unde se află Oleg Smolenkov, fost oficial la Kremlin despre care presa afirmă că a spionat în favoarea SUA şi a fost recuperat de americani, transmite Reuters.

Purtătoarea de cuvânt a ministerului de externe de la Moscova, Maria Zaharova, a declarat joi că Rusia a deschis un dosar penal după dispariţia lui Smolenkov şi a familiei acestuia în iunie 2017, în timpul unei vacanţe în Muntenegru. Ea a adăugat că autorităţile ruse au aflat din presă că Smolenkov, soţia acestuia, Antonina, şi cei trei copii ai lor se află în Statele Unite.

"Desigur că această informaţie trebuie verificată prin canalele corespunzătoare", a precizat Zaharova.

Purtătoarea de cuvânt s-a referit la acest subiect după apariţia în presa americană a unor informaţii, confirmate de Reuters din două surse, potrivit cărora un informator al CIA (Agenţia Centrală de Informaţii) din cadrul guvernului rus a fost extras din Rusia şi adus în Statele Unite în 2017. Ziarul rus Kommersant susţine că ar putea fi vorba de Smolenkov.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0903
Diferența -0.0024
Zi precendentă 5.0927
USD
Azi 4.3905
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3905
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0903 RON
USD flag1 USD = 4.3905 RON
GBP flag1 GBP = 5.8560 RON
CHF flag1 CHF = 5.4664 RON
AUD flag1 AUD = 2.8641 RON
DKK flag1 DKK = 0.6817 RON
CAD flag1 CAD = 3.1360 RON
HUF flag1 HUF = 0.0130 RON
JPY flag1 JPY = 0.0288 RON
NOK flag1 NOK = 0.4360 RON
SEK flag1 SEK = 0.4617 RON
XAU flag1 XAU = 575.7083 RON
Monede Crypto
1 BTC = 503521.99RON
1 ETH = 18305.36RON
1 LTC = 433.30RON
1 XRP = 11.44RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET21644.870.07%
BET-BK4203.20-0.07%
BET-EF1177.720.20%
BET-FI78889.970.74%
BET-NG1592.050.19%
BET-TR50239.870.07%
BET-TRN48574.170.07%
BET-XT1864.290.10%
BET-XT-TR4236.610.10%
BET-XT-TRN4106.640.10%
BETAeRO960.50-2.16%
BETPlus3160.660.04%
RTL48486.670.09%

Opinii

Ungurii vor fi întrebați ce părere au

Analiști: dezechilibrele macro și politica fiscală impredictibilă mențin incertitudinea

Încrederea analiștilor în economia României...

Portul Constanța / Foto: kepass / Pixabay
Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

Negrescu: TVA-ul ne „sângerează” bugetul, taxarea inversă e soluția

Adrian Negrescu: Extinderea taxării inverse, o...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel