Programul "Butonul roșu" sare în ajutorul bătrânilor. Despre ce e vorba

Dana Mihai |
Data publicării:
În acest moment, se află în derulare, în stadiu avansat, procedura de achiziție a celor 600 de kituri.
În acest moment, se află în derulare, în stadiu avansat, procedura de achiziție a celor 600 de kituri.

Primăria Municipiului București, prin Direcția Generală de Asistență Socială, în parteneriat cu Fundația Crucea Alb–Galbenă, derulează proiectul ”Din toată inima pentru toată familia – Butonul roșu”, aprobat în luna martie de Consiliul General al Municipiului București.

Prin intermediul acestui proiect, vor fi achiziționate 600 de kituri de monitorizare, formate din: telefon mobil adaptat utilizării de către persoanele vârstnice (taste mari și afișaj ,,cu scris mare”) și o brățară conectată cu telefonul, dotată cu un buton de urgență (roșu), rezistentă la apă și cu autonomie foarte mare, care permite apelarea de urgență, atunci când persoana este în incapacitatea de a ajunge la telefon.

Vouchere de la primărie pentru restaurante și cafenele Unde se întâmplă

Astfel, 600 de seniori cu probleme de sănătate, afecțiuni medicale cu un grad ridicat de risc, cu posibilitate redusă de mișcare sau imobilizați, care locuiesc singuri, unii dintre ei fără a avea familie sau aparținători, vor beneficia GRATUIT de sistemul de monitorizare la distanță, Butonul Roșu, ce presupune acordarea de sprijin permanent, în sistem de teleasistență și teleurgență și furnizarea de servicii integrate de îngrijiri la domiciliu, pentru o parte dintre acestia.

În acest moment, se află în derulare, în stadiu avansat, procedura de achiziție a celor 600 de kituri.

În cazul unor urgențe, printr-o simplă apăsare de buton, beneficiarii programului își pot salva viața. Aceștia pot contacta permanent personalul alocat proiectului, care are acces la istoricul lor socio-medical pentru a comunica starea și statusul lor, pot obține informații medicale, sociale, sau cu privire la drepturile lor - de care au nevoie și pe care nu știu să le acceseze.

În acest program se pot înscrie persoane cu vârsta de peste 65 de ani, cu domiciliul în București, care prezintă patologii cronice, se află în risc de izolare datorită lipsei contactului cu membrii familiei și ai comunității și care nu au acces facil la serviciile publice de sănătate, a scris într-o postare pe Facebook Primăria Municipiului București.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0921
Diferența 0.0027
Zi precendentă 5.0894
USD
Azi 4.3799
Diferența -0.0017
Zi precendentă 4.3816
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0921 RON
USD flag1 USD = 4.3799 RON
GBP flag1 GBP = 5.8746 RON
CHF flag1 CHF = 5.4851 RON
AUD flag1 AUD = 2.9368 RON
DKK flag1 DKK = 0.6816 RON
CAD flag1 CAD = 3.1546 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0277 RON
NOK flag1 NOK = 0.4339 RON
SEK flag1 SEK = 0.4744 RON
XAU flag1 XAU = 656.9613 RON
Monede Crypto
1 BTC = 403949.13RON
1 ETH = 13966.95RON
1 LTC = 307.66RON
1 XRP = 8.60RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET27014.21-1.32%
BET-BK5381.67-0.98%
BET-EF1464.26-1.40%
BET-FI101781.910.80%
BET-NG1991.68-1.19%
BET-TR63260.69-1.32%
BET-TRN61108.25-1.32%
BET-XT2333.89-1.15%
BET-XT-TR5342.67-1.15%
BET-XT-TRN5174.91-1.15%
BETAeRO968.39-1.41%
BETPlus3919.78-1.30%
RTL60913.19-1.30%

Opinii

Aragaz. Foto: Freepik.com
Alexandru Nazare

Alexandru Nazare și bilanțul fiscal, mai mult un exercițiu de PR

Alexandru Nazare își prezintă bilanțul fiscal...

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

Avertismentul economistului Adrian Negrescu: Taxele locale, majorate excesiv

Economistul Adrian Negrescu atrage atenția că...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel