Profesorii devin un fel de polițiști. Ce spune noua lege adoptată de Parlament

Andreea Craciun |
Data actualizării: | Data publicării:
Veşti bune pentru profesori. Cresc SALARIILE! Află cu cât
Veşti bune pentru profesori. Cresc SALARIILE! Află cu cât

O nouă propunere legislativă, adoptată tacit de Camera Deputaților, votată de Senat și care oferă profesorilor statutul de autoritate publică, este puternic contestată de Consiliul Național al Elevilor.

Realitatea ultimilor ani a demonstrat scăderea tot mai accentuată a respectului acordat corpului profesoral de către elevi și pärinții sau reprezentanții legali ai acestora. Nu au fost puține situațiile în care personalul didactic a fost supus unor agresiuni fizice și/sau verbale din partea elevilor, dar și a părinților sau reprezentanților legali ai acestora, se spune în expunerea de motive a noii legi adoptate de Senat.

Tot în expunerea de motive a proiectului de lege, se mai spune că în urma unui studiu s-a stabilit că peste 70.000 de profesori români au fost, cel puţin o dată, jigniţi, ameninţaţi sau chiar loviţi de către elevi sau părinţi. Studiul a fost făcut în 1.200 de şcoli, cu un număr total de 586.000 de elevi. Dintre aceştia, 2.400 au recunoscut că şi-au insultat sau înjurat profesorii, iar aproape 200 au mărturisit, unii dintre ei cu mândrie, că au bătut, cel puţin o dată, un cadru didactic.

Astfel, noul proiect de lege prevede schimbarea statutului profesorilor și, în consecință, pedepse aspre pentru cei care agresează cadrele didactice, fie verbal sau fizic.

Ministrul Educației. Ce se întâmplă cu salariile profesorilor

Ce prevede noua lege:

  • Art.1.-Personalul didactic, de conducere, de îndrumare şi control din învăţământul preuniversitar beneficiază, în exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei, de protecţia acordată similar funcţiilor de autoritate publică.
  • Art.2.-În aplicarea prevederilor art. 1, personalul didactic, de conducere, de îndrumare şi control se bucură de:
  • a) respect și considerație față de persoana sa şi față de profesie din partea beneficiarilor primari, secundari şi terţiari ai educaţiei, precum şi din partea celorlalți salariați ai unității;
  • b) un climat de ordine, disciplină şi respect, în timpul desfăşurării actului educaţional în contexte formale, nonformale şi informale;
  • c) autoritatea de a lua decizii oportune, care să îi permită să menţină un mediu adecvat în timpul procesului de predare-învăţare-evaluare, dar şi pe parcursul desfăşurării de activităţi extraşcolare;
  • d) susţinerea părinţilor sau reprezentanţilor legali ai beneficiarilor primari ai educaţiei, în realizarea actului educaţional;
  • e) dreptul de a aplica sancţiuni disciplinare beneficiarilor primari, conform regulamentului de organizare şi funcţionare al unităţii de învăţământ;
  • f) protecţie juridică adecvată pentru îndeplinirea sarcinilor;
  • g)sprijin şi implicare din partea autorităţilor, inclusiv a celor care au atribuţii în domeniul învăţământului, pentru asigurarea tratamentului, consideraţiei şi respectului cuvenit funcţiei, în raport cu importanţa socială şi sarcinile specifice;
  • h) beneficiul campaniilor desfăşurate la nivel naţional şi local, de către autorităţile administraţiei publice, pentru creşterea consideraţiei şi prestigiului social.
  • Art.3.- În vederea asigurării dreptului instituit prin art. 1, instituţiile şi autorităţile publice colaborează cu personalul didactic, de conducere, de îndrumare şi control.
  • Art.4.- În cursul procedurii judiciare aplicabile, faptele sesizate, în scris, de personalul didactic, de conducere, de îndrumare şi control, în exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei, se bucură de prezumție relativă de veridicitate, până la proba contrară.
  • Art.5.- (1) Ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul săvârşite împotriva unui persoane care ocupă o funcţie didactică, de conducere sau de îndrumare şi control, aflată în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.
  • (2) Săvârşirea unei infracţiuni împotriva unei persoane care ocupă o funcţie didactică, de conducere sau de îndrumare şi control ori asupra bunurilor acesteia, în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.
  • (3) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează faptele comise în condiţiile alin.(2), dacă privesc un membru de familie al persoanei care ocupă o funcţie didactică de conducere sau de îndrumare şi control.
  • Art.6.-Directorii unităților de învățământ, precum și orice persoană ce exercită o funcție de conducere, de îndrumare și control care, în exercitarea atribuţiilor lor, au luat cunoştinţă de săvârşirea unei infracţiuni împotriva personalului didactic, a personalului didactic de conducere, de îndrumare şi control, sunt obligate să sesizeze de îndată organul de urmărire penală şi să ia măsuri pentru ca urmele infracţiunii, corpurile delicte şi orice alte mijloace de probă să nu dispară.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9765
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9763
USD
Azi 4.6373
Diferența -0.0013
Zi precendentă 4.6386
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 26-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9765 RON
USD flag1 USD = 4.6373 RON
GBP flag1 GBP = 5.8018 RON
CHF flag1 CHF = 5.0832 RON
AUD flag1 AUD = 3.0320 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.3966 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0296 RON
NOK flag1 NOK = 0.4220 RON
SEK flag1 SEK = 0.4261 RON
XAU flag1 XAU = 350.3208 RON
Monede Crypto
1 BTC = 296273.20RON
1 ETH = 14569.70RON
1 LTC = 409.52RON
1 XRP = 2.45RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.07%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16992.22 0.12%
BET-BK 3128.86 0.27%
BET-FI 60314.98 0.44%
BET-NG 1214.58 -0.02%
BET-TR 35256.78 0.12%
BET-TRN 34444.16 0.12%
BET-XT 1447.96 0.16%
BET-XT-TR 2970.58 0.16%
BET-XT-TRN 2906.97 0.16%
BETAeRO 1064.78 0.47%
BETPlus 2509.88 0.12%
RTL 37298.92 0.08%

Comunicate de presa

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor...

Foto: pexels.com

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea,...


Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel