Prețurile combustibililor sunt tot mai mari. Cât costă 1 litru de BENZINĂ

bani_jpg_77701200
Rectificare bugetară
Prețurile combustibililor continuă să crească. Un litru de benzină se duce cu o viteză năucitoare către prețul de șase lei, mai scump decât înainte de pandemie.

Pe 29 mai 2019 aveam un litru de benzină la 5,83 lei, un preț mediu pe piață. Atunci a fost vârful.

A venit pandemia, iar pe data de 8 mai 2020, când încă erau în vigoare restricţii de circulaţie, plăteam pentru un litru de benzină, în medie, 4,27 lei. A fost cel mai mic preţ din ultimii ani, dar nu ne-am bucurat prea mult.

Prognoză METEO 6 august 2021. Cum va fi VREMEA în toată țara

De atunci, tarifele au început să crească, iar astăzi, 5 august 2021, vorbim de un preţ mediu de 5,97 lei pentru un litru de benzină.

Motorina urmează şi ea acelaşi trend.

Dacă acum câteva luni, un plin de combustibil la un autoturism ajungea la aproximativ 250 de lei, acum, un astfel de plin depășește suma de 300 de lei.

Efectele acestor scumpiri vor fi în lanț.

Transportatorii ameninţă că vor creşte tarifele pentru serviciile de transport, iar de aici, urmează noi scumpiri.Taximetriștii spun că și ei vor fi forțați să crească tariful. Specialiștii avertizează că scumpirea carburanţilor se va resimţi în tot ce cumpărăm: legume, fructe, carne, pâine, potrivit Antena3.

Cifra zilei Vezi toate articolele
x close