Plata retroactivă a contribuției la pensii. Ce se schimbă în 2023

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Care este marea schimbare
Care este marea schimbare

Important este că românii pot și în 2023 să efectueze astfel de plăți. Există însă o diferență față de anul 2022.

Persoanele care vor să recupereze perioade de vechime în muncă în care nu au cotizat la sistemul de pensii de stat o pot face și în 2023, prin semnarea unui contract de asigurare socială cu casa de pensii și prin plata unor sume către aceasta. 

Dar având în vedere că, de la 1 ianuarie 2023, salariul minim va crește la 3.000 de lei, în cazul contractelor de asigurare socială încheiate după această dată, suma ce trebuie plătită efectiv cumpărarea vechimii în muncă va fi mai mare. 

Potrivit legislației în vigoare, respectiv OUG 163/2020, prin care a fost introdus actualul mecanism prin care cei interesaţi pot să îşi completeze stagiul de cotizare, persoanele care nu au ieșit încă la pensie pot plati contribuția de asigurări sociale (CAS) pentru anii în care nu au contribuit, de cel mult șase ani anteriori lunii încheierii unui contract de asigurare.

Dar din moment ce salariul de bază minim brut pe țară a fost majorat de la 2500 de lei la 3000 începând cu prima zi a anului viitor, crește și nivelul minim al venitului lunar asigurat, iar sumele minime ce trebuie plătite lunar se vor majora, la rândul lor, de la începutul lui 2023. .

În situația contractelor de asigurare socială care au fost încheiate în baza OUG nr. 163/2020 până la data de 1 ianuarie 2023, venitul minim lunar asigurat nu se va modifica.

Pe de altă parte, în ceea ce privește sumele care trebuie plătite efectiv pentru vechimea în muncă, cota de CAS (25%) ce trebuie plătită se aplică la salariul minim brut în vigoare la data semnării contractului cu casa. Astfel, suma ce va trebui plătită pentru fiecare lună din anul viitor va fi de 750 de lei. Pentru acest an se plătesc 638 de lei.

Regulile actuale stabilesc că, dacă salariul minim sau cota CAS se modifică, contractele de asigurare în derulare nu vor fi afectate. Așadar, valorile se schimbă doar în cazul contractelor de asigurare socială încheiate în baza OUG nr. 163/2020 după data de 1 ianuarie 2023.

Actualele reguli pentru plata retroactivă la pensii ar trebui să se aplice până la 1 septembrie 2023, iar ulterior, mecanismul ar fi trebuit să fie accesibil prin noua lege a pensiilor (Legea 127/2019), doar că aplicarea noii legi a pensiilor a fost amânată din nou și se va aplica abia din ianuarie 2024. Probabil că, în următoarea perioadă, autoritățile vor remedia această situație.

Citește și Drepturi suplimentare obținute de salariați în 2022

1. Începând din 2022, salariații pot beneficia de 10 zile libere pentru urgențe familiale, acestea fiind plătite, dar care trebuie recuperate ulterior.

2. Dreptul de a cere concediu pentru a îngriji o rudă grav bolnavă, așa numitul concediu de îngrijitor permite salariatului să acorde îngrijire sau sprijin unui membru al familiei sau unei persoane cu care locuiește în gospodărie și care suferă de boli grave. Noul concediu poate avea o durată de cel mult cinci zile lucrătoare pe an și se acordă la cerere.

3. Durata concediului paternal este acum de zece zile lucrătoare, față de cinci, anterior. Prelungirea la 15 zile a concediului paternal, prin obținerea unui atestat de absolvire a cursului .... Citește mai departe AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.092
Diferența 0.0006
Zi precendentă 5.0914
USD
Azi 4.3312
Diferența -0.0047
Zi precendentă 4.3359
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0920 RON
USD flag1 USD = 4.3312 RON
GBP flag1 GBP = 5.8138 RON
CHF flag1 CHF = 5.4410 RON
AUD flag1 AUD = 2.8743 RON
DKK flag1 DKK = 0.6816 RON
CAD flag1 CAD = 3.1442 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0280 RON
NOK flag1 NOK = 0.4251 RON
SEK flag1 SEK = 0.4651 RON
XAU flag1 XAU = 595.7096 RON
Monede Crypto
1 BTC = 380572.06RON
1 ETH = 12801.03RON
1 LTC = 343.55RON
1 XRP = 8.35RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET24130.620.43%
BET-BK4793.090.68%
BET-EF1310.940.31%
BET-FI93104.730.16%
BET-NG1770.500.03%
BET-TR56505.670.43%
BET-TRN54583.300.43%
BET-XT2085.760.39%
BET-XT-TR4774.470.39%
BET-XT-TRN4624.590.39%
BETAeRO930.39-0.22%
BETPlus3508.370.40%
RTL54315.310.41%

Opinii

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu: Românii nu mai cred în promisiuni și își strâng singuri cureaua

Românii nu mai cred în promisiuni și se...

Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își...

Tricolorul României

România la 1 Decembrie: trecut glorios, prezent plin de întrebări grele

Ziua de 1 Decembrie nu este doar o aniversare...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel