Pensiile private în 2021. Care sunt intențiile guvernanților

Simona Haiduc |
Data actualizării: | Data publicării:
Unde se duc banii
Unde se duc banii

Programul de guvernare al actualei echipe de la Palatul Victoria prevede, printre altele, o majorare a contribuțiilor la Pilonul II de pensii private obligatorii, la care cotizează peste 7,5 milioane de români și care, în 2020, a înregistrat un câștig de aproape un miliard de euro pentru participanți.

"Pilonul II de pensii a realizat în 2020 un câștig de 6,2%, de trei ori peste inflație, adică un profit net de 900 mil. EUR pentru participanți. Revenirea spectaculoasă de după scăderile cauzate de închiderea economiei din primăvara lui 2020 se datorează parțial revenirii piețelor, dar și managementului profesionist, strategiei de investiții adaptate contextului și calității supravegherii", a anunțat Asociația pentru pensiile administrate privat din România (APAPR). 

Potrivit Programului de guvernare pentru 2020-2024, contribuțiile le Pilonul II ar urma să fie majorate cu un punct procentual, de la 3,75% cât este în prezent la 4,75% în 2024, după transferul contribuțiilor sociale în sarcina angajaților. 

În România există trei categorii de pensii: Pilonul I, unde merge o parte din contribuția datorată la pensii, Pilonul II, unde merge o altă parte din contribuția obligatorie la pensii, și Pilonul III, care e reprezentat de fondurile private la care contribuie doar cine vrea, suplimentar, cu cât vrea. Cel care datorează contribuție la pensii asigură umplerea Pilonului I și a Pilonului II, proporțional cu cotele decise prin lege, precizează Avocatnet.

Citește și PENSIA minimă. Care va fi CUANTUMUL ei după adoptarea OUG

La vârsta pensionării, pensia privată va fi un plus față de pensia din sistemul public. Iar partea interesantă e că, dacă titularul contribuției de la Pilonul II moare, atunci banii din contul său propriu la fondul privat se duc la moștenitorii săi, ceea ce la pensiile publice de stat nu se întâmplă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0611
Diferența 0.0038
Zi precendentă 5.0573
USD
Azi 4.3462
Diferența 0.0150
Zi precendentă 4.3312
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0611 RON
USD flag1 USD = 4.3462 RON
GBP flag1 GBP = 5.8679 RON
CHF flag1 CHF = 5.3836 RON
AUD flag1 AUD = 2.7972 RON
DKK flag1 DKK = 0.6780 RON
CAD flag1 CAD = 3.1324 RON
HUF flag1 HUF = 0.0128 RON
JPY flag1 JPY = 0.0295 RON
NOK flag1 NOK = 0.4235 RON
SEK flag1 SEK = 0.4533 RON
XAU flag1 XAU = 464.7759 RON
Monede Crypto
1 BTC = 496517.71RON
1 ETH = 18889.02RON
1 LTC = 508.07RON
1 XRP = 12.93RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET20793.920.86%
BET-BK3992.680.55%
BET-EF1127.870.95%
BET-FI69222.340.60%
BET-NG1513.561.04%
BET-TR48252.010.86%
BET-TRN46653.450.86%
BET-XT1774.850.85%
BET-XT-TR4032.480.85%
BET-XT-TRN3908.850.85%
BETAeRO955.150.97%
BETPlus3046.270.80%
RTL46482.670.94%

Opinii

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu, despre recesiune: Este o boală prin care trebuie să trecem

Datele publicate de INS arată  o creștere de...

Oameni pe strada

FT: România riscă să repete colapsul din 2010

Guvernul de la București a dat startul...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel