Altfel de pensii. Cum se acordă, de cine și în ce condiții

Simona Haiduc |
Data actualizării: | Data publicării:
Pensia minimă ar putea crește de la 800 la 1.000 lei. PSD și PNL continuă negocierile
Pensia minimă ar putea crește de la 800 la 1.000 lei. PSD și PNL continuă negocierile

Proiectul de act normativ care oferă angajatorilor posibilitatea de a acorda pensii suplimentare propriilor angajați a primit propunere de adoptare și va ajunge curând la votul senatorilor. De fapt, este vorba despre transpunerea în legislația din România a unei directive europene mai vechi.

Proiectul de lege privind pensiile ocupaţionale stabilește cadrul legal pentru înființarea schemelor și fondurilor unor pensii suplimentare. Pentru a se putea aplica, proiectul trebuie să fie adoptat de Parlament și publicat în Monitorul Oficial. Prin urmare, după intrarea în vigoare a măsurilor conținute de propunerea legislativă, salariații vor putea beneficia de această pensie ocupațională, care este o pensie suplimentară și care vine în completarea pensiilor acordate în cadrul sistemelor de pensii din România.

Potrivit proiectului de act normativ, pensia ocupațională va fi facultativă, schema de pensii va fi stabilită de fiecare angajator care dorește și poate, în funcție de capacitatea financiară, să acorde astfel de beneficii salariaților, iar un fond de pensii se va putea organiza doar la inițiativa unui administrator autorizat. La un astfel de fond pot participa angajații unei singure firme sau ai mai multora.

Contribuțiile la un fond de pensii ocupaționale vor avea două componente, și anume contribuția angajatorului și cea a salariatului. Dacă va opta în favoarea pensiilor ocupaționale, angajatorul va trebui să le ofere tuturor salariaților săi și să vireze contribuțiile necesare. De asemenea, angajatorul va putea stabili contribuții diferite pentru salariați, în funcție de vechime, funcție sau salariu.

Citește și Legea pensiilor se modifică. Prin Ordonanță de Urgență

Pe de altă parte, un salariat nu va putea fi obligat să contribuie la fondul de pensii ocupaționale stabilit de angajator. Totodată, un angajator nu va putea reține bani pentru contribuțiile salariaților la un astfel de fond de pensii fără acordul scris al acestora.

Potrivit proiectului, evidența banilor vărsați la un fond de pensii ocupaționale se va face pe conturi individuale, ceea ce va permite transferul oricărui participant la un alt fond de pensii ocupaționale sau facultative, fără ca acesta să fie nevoit să plătească penalități.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0943
Diferența 0.0009
Zi precendentă 5.0934
USD
Azi 4.2964
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.2964
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0943 RON
USD flag1 USD = 4.2964 RON
GBP flag1 GBP = 5.8511 RON
CHF flag1 CHF = 5.5813 RON
AUD flag1 AUD = 3.0340 RON
DKK flag1 DKK = 0.6819 RON
CAD flag1 CAD = 3.1552 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0280 RON
NOK flag1 NOK = 0.4510 RON
SEK flag1 SEK = 0.4804 RON
XAU flag1 XAU = 686.0026 RON
Monede Crypto
1 BTC = 299943.33RON
1 ETH = 8926.51RON
1 LTC = 239.67RON
1 XRP = 6.15RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET27779.33-1.38%
BET-BK5561.49-1.26%
BET-EF1489.54-1.35%
BET-FI107361.240.88%
BET-NG1994.19-0.79%
BET-TR65052.35-1.38%
BET-TRN62838.95-1.38%
BET-XT2410.62-1.18%
BET-XT-TR5518.31-1.18%
BET-XT-TRN5345.04-1.18%
BETAeRO1002.58-0.56%
BETPlus4025.57-1.36%
RTL62485.56-1.35%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Analistul Adrian Negrescu

Negrescu: România toacă miliarde, dar nu construiește nimic care să producă bani

România cheltuiește miliarde de euro din...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru...

Comunicate de presa

CEC Bank
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel