Ordonanța pentru CREȘTEREA alocațiilor se aplică de ASTĂZI

Antonia Popescu |
Data actualizării: | Data publicării:
Ordonanța pentru creșterea alocațiilor se aplică de astăzi
Ordonanța pentru creșterea alocațiilor se aplică de astăzi

Acordarea sumelor suplimentare pentru alocaţiile copiilor va fi blocată în cazul în care PSD va aduce amendamente în Parlament Ordonanţei de Urgenţă privind dublarea alocaţiilor, care a fost adoptată în Guvern, şi va trebui să răspundă, a declarat, vineri, ministrul Muncii, Violeta Alexandru, la Palatul Victoria.

"Am adoptat Ordonanţa de Urgenţă privind dublarea alocaţiilor copiilor. Nu sunt alte modificări. Am cerut puncte de vedere Consiliului Legislativ, Consiliului Economic şi Social. Acestea sunt consultative. Am trecut prin observaţii şi am integrat conform opticii pe care am avut-o şi anume de a dubla alocaţiile pentru copiii români de aşa manieră încât ele să poată fi acoperite de posibilităţile bugetului. Nu sunt modificări faţă de ceea ce am anunţat acum două zile. Am parcurs, practic, procedura care trebuia parcursă în vederea publicării ei în Monitorul Oficial", a spus ministrul, după şedinţa de Guvern.

Orban: Adoptăm OUG privitoare la miliardul de euro pentru investiții

"Din punctul nostru de vedere, începând de ast[zi, Ordonanţa îşi are aplicare în practică."

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale a anunţat, miercuri seara, că a propus Guvernului un proiect de Ordonanţă referitor la majorarea alocaţiilor pentru copii, prin această propunere alocaţiile urmând să fie dublate, după un calendar ce are anumite etape.

"În şedinţa de Guvern de astăzi, în primă lectură, am propus proiectul de Ordonanţă pentru modificarea şi completarea articolului 3 din legea 61/1993 privind alocaţiile de stat pentru copii, prin această propunere Guvernul practic dublând alocaţiile după un calendar care are anumite etape. Prima mărire va fi în septembrie, aferentă lunii august. Practic, cei care vor urmări încasarea acestei alocaţii pentru luna august vor vedea în septembrie, după caz, dacă au optat pentru a le primi pe card, vor primi imediat după 8 septembrie, iar dacă le primesc în numerar după a doua jumătate a lunii, conform calendarului obişnuit al încasării alocaţiilor, urmând să găsească o creştere care atinge 185 de lei pentru copii între 2 şi 18 ani, respectiv 369 lei pentru copii între 0 şi 2 ani şi copii cu dizabilităţi între zero şi 18 ani", a explicat Violeta Alexandru la finalul şedinţei de Guvern.

Potrivit acesteia, următoarele etape de creştere vor fi câte două pentru 2021, în prima parte a anului, în februarie, aferent lunii ianuarie, tot în procent de 20%, "ca şi cel pe care îl aplicăm acum, în această jumătate de an", respectiv o alta în august, tot de 20%. Creşterea va fi similară şi în 2022, respectiv la începutul anului şi în august, pentru iulie. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0317
Diferența -0.0008
Zi precendentă 5.0325
USD
Azi 4.3859
Diferența 0.0110
Zi precendentă 4.3749
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0317 RON
USD flag1 USD = 4.3859 RON
GBP flag1 GBP = 5.8878 RON
CHF flag1 CHF = 5.3674 RON
AUD flag1 AUD = 2.8370 RON
DKK flag1 DKK = 0.6746 RON
CAD flag1 CAD = 3.1987 RON
HUF flag1 HUF = 0.0125 RON
JPY flag1 JPY = 0.0302 RON
NOK flag1 NOK = 0.4359 RON
SEK flag1 SEK = 0.4548 RON
XAU flag1 XAU = 475.3017 RON
Monede Crypto
1 BTC = 459459.82RON
1 ETH = 11067.77RON
1 LTC = 370.78RON
1 XRP = 9.43RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET18651.06-0.24%
BET-BK3506.53-0.26%
BET-EF1012.51-0.19%
BET-FI61723.240.46%
BET-NG1339.76-0.35%
BET-TR42990.09-0.20%
BET-TRN41594.46-0.21%
BET-XT1590.78-0.18%
BET-XT-TR3590.21-0.15%
BET-XT-TRN3482.52-0.15%
BETAeRO865.24-0.14%
BETPlus2738.04-0.23%
RTL41465.42-0.22%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel