Alisher Usmanov, Roman Abramovici și Oleg Deripaska fac parte din aceeași generație de miliardari ruși care au acumulat averi uriașe în tranziția post-sovietică și și le-au consolidat în sistemul politic construit în jurul lui Vladimir Putin. Astăzi, cei trei se află în situații diferite, dar cu aceeași problemă de fond: sunt sancționați, au active blocate, se luptă în instanțe și încearcă, fiecare în felul său, să reducă toxicitatea legăturii cu Kremlinul.
Alisher Usmanov, Roman Abramovici și Oleg Deripaska sunt nume diferite ale aceleiași povești: capitalismul rusesc născut din privatizările anilor 90, transformat apoi într-un sistem în care marile averi au depins de relația cu puterea politică. Unii au făcut bani înainte ca Vladimir Putin să ajungă la Kremlin, alții și-au extins imperiile în perioada în care Putin a reconstruit controlul statului asupra economiei, dar toți au avut un punct comun: au rămas mari, bogați și influenți într-un regim în care supraviețuirea economică la vârf nu se face fără acceptul puterii.
De aceea, sancțiunile occidentale nu îi privesc doar ca pe niște oameni de afaceri bogați, ci ca pe actori ai unui sistem. În documentele oficiale ale Uniunii Europene, Usmanov a fost descris drept un oligarh pro-Kremlin cu legături deosebit de apropiate cu Vladimir Putin. În cazul Abramovici și Deripaska, Marea Britanie i-a inclus în martie 2022 în primul val de sancțiuni majore împotriva oligarhilor ruși, într-un pachet care viza persoane considerate apropiate de Putin.
Diferența dintre ei este felul în care încearcă acum să gestioneze prăbușirea accesului la Occident. Usmanov merge pe linia apărării juridice și a contestării reputaționale. Abramovici rămâne prins în cea mai vizibilă dispută financiară legată de fotbalul britanic - banii din vânzarea Chelsea. Deripaska, în schimb, joacă un rol mai ambiguu: sancționat și asociat cu sistemul Putin, dar tot mai atent să pozeze în critic al războiului și al direcției economice impuse de Kremlin.
Alisher Usmanov este unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri proveniți din spațiul ruso-uzbec, cu interese în metalurgie, minerit, telecomunicații și tehnologie. Averea sa este legată în principal de Metalloinvest, dar și de participații în companii din telecom, media și tehnologie. Forbes îl descrie drept un miliardar cu active importante în metalurgie și minerit, inclusiv prin Metalloinvest.
În cazul lui Usmanov, legătura cu Putin a fost una dintre justificările centrale ale sancțiunilor. UE l-a descris ca oligarh pro-Kremlin cu legături apropiate cu președintele rus, iar această etichetă a devenit una dintre mizele principale ale bătăliei sale juridice. Usmanov a încercat în repetate rânduri să conteste sancțiunile și afirmațiile publice despre legăturile sale politice, iar unele procese i-au adus victorii punctuale, mai ales pe zona de reputație.
În ianuarie 2026, Reuters a relatat că Usmanov a câștigat un proces împotriva unei publicații germane, după ce o instanță a restricționat republicarea unor afirmații contestate. Tot Reuters nota că, anterior, Germania acceptase închiderea unei anchete privind presupuse încălcări ale legislației de comerț exterior, după plata a 10 milioane de euro, iar o anchetă de spălare de bani fusese abandonată în 2024.
Situația lui actuală este, așadar, una de defensivă controlată. Usmanov nu este în prim-planul războiului informațional, nu joacă rolul criticului public al Kremlinului și nu încearcă să se prezinte ca opozant. El pare să mizeze mai degrabă pe contestarea juridică a sancțiunilor, pe protejarea reputației și pe slăbirea, caz cu caz, a dosarelor construite împotriva sa în Occident.
Roman Abramovici rămâne cel mai cunoscut dintre cei trei pentru publicul larg, nu neapărat prin petrol, oțel sau privatizări, ci prin Chelsea. Fostul proprietar al clubului londonez a devenit simbolul intrării banilor ruși în fotbalul occidental, dar și simbolul rupturii produse de războiul din Ucraina.
Averea lui Abramovici are rădăcini în anii 90, mai ales prin Sibneft. Totuși, un moment esențial al consolidării averii sale a venit în perioada Putin: în 2005, Abramovici a vândut o participație majoră la Sibneft către Gazprom, gigantul controlat de statul rus, pentru o sumă uriașă. Reuters nota că el a vândut 73% din Sibneft către Gazprom pentru 9,87 miliarde de lire sterline și îl descria drept unul dintre puținii oligarhi ai anilor 90 care și-au menținut poziția sub Putin.
După invazia Rusiei în Ucraina, Abramovici a fost sancționat de Marea Britanie, iar Chelsea a fost vândută în 2022. De atunci, principala dispută nu mai este clubul, ci banii obținuți din vânzare. Aproximativ 2,5 miliarde de lire sterline au rămas blocate, iar Londra insistă ca fondurile să fie folosite pentru Ucraina. Abramovici susține că banii trebuie folosiți pentru victimele războiului într-un cadru mai larg, nu exclusiv în Ucraina.
În martie 2026, avocații lui Abramovici au transmis că acesta va contesta orice încercare a guvernului britanic de a confisca banii proveniți din vânzarea Chelsea. Reuters a relatat că disputa continuă tocmai pentru că Guvernul de la Londra vrea ca banii să ajungă strict în Ucraina, în timp ce Abramovici cere mai multă flexibilitate privind utilizarea lor.
Situația lui actuală este, deci, una de blocaj juridic și reputațional. Abramovici nu mai are Chelsea, nu mai poate opera liber în Marea Britanie și nu poate folosi banii din tranzacție. Spre deosebire de Deripaska, nu încearcă să se prezinte public drept critic al războiului. Spre deosebire de Usmanov, cazul său are o încărcătură simbolică mult mai mare, pentru că banii blocați sunt legați de unul dintre cele mai cunoscute cluburi de fotbal din lume.
Oleg Deripaska este figura cea mai ambiguă dintre cei trei. Este un oligarh industrial, asociat cu aluminiul, Rusal, En+ și Basic Element. A fost sancționat de SUA încă din 2018, înainte de invazia pe scară largă a Ucrainei, iar ulterior a intrat și în regimurile occidentale de sancțiuni legate de război. În Marea Britanie, lista oficială de sancțiuni îl menține desemnat, cu justificarea că a obținut beneficii de la sau a susținut Guvernul Rusiei.
Deripaska este diferit de Abramovici și Usmanov prin felul în care comunică. În ultimii ani, a avut ieșiri publice în care a criticat războiul sau costurile economice ale conflictului. Aceasta nu îl face opozant real al lui Putin, dar îi permite să se proiecteze ca un oligarh „rezonabil”, care vede dezastrul economic produs de izolare, sancțiuni și militarizarea economiei.
În 2025, Reuters a relatat că Uniunea Europeană analiza posibilitatea de a debloca active de aproximativ 2 miliarde de euro legate de Deripaska, într-o schemă menită să compenseze Raiffeisen Bank International, după un litigiu din Rusia. Activele vizate includeau acțiuni la constructorul austriac Strabag, înghețate în contextul sancțiunilor. Propunerea a generat opoziție în mai multe state UE, tocmai pentru că putea crea un precedent periculos în gestionarea activelor oligarhilor sancționați.
Deripaska rămâne, însă, activ ca voce economică în Rusia. În 2026, Business Insider a relatat că miliardarul a propus ca rușii să lucreze 12 ore pe zi, șase zile pe săptămână, pentru a ajuta economia să se adapteze la noile condiții. Mesajul este relevant: Deripaska critică uneori războiul sau consecințele lui, dar soluțiile sale nu sunt democratice sau anti-regim, ci profund compatibile cu logica de mobilizare economică impusă de statul rus.
Aici este cheia personajului: Deripaska „se dă” critic, dar nu rupe cu sistemul. Se delimitează suficient cât să pară mai puțin toxic pentru Occident, dar nu suficient cât să devină un adversar real al Kremlinului. Este mai degrabă un oligarh care încearcă să își salveze activele, reputația și spațiul de manevră.
Punctul comun este relația cu sistemul Putin. Nu în sensul că toți și-au făcut averea în același moment sau prin aceeași metodă, ci în sensul că toți au beneficiat, într-o formă sau alta, de mecanismul politic care a permis oligarhilor utili să rămână bogați, protejați și relevanți.
Abramovici și-a construit averea inițială în anii 90, dar a rămas influent sub Putin și a valorificat uriaș Sibneft prin vânzarea către Gazprom, companie controlată de statul rus. Usmanov a fost descris oficial de UE ca apropiat de Putin și ca oligarh pro-Kremlin. Deripaska este prezentat de autoritățile britanice ca persoană care a beneficiat de sau a susținut Guvernul Rusiei.
Toți trei au fost, într-un fel sau altul, tolerați și folosiți de un sistem în care marile averi nu sunt complet private. În Rusia lui Putin, oligarhul nu este doar proprietar. Este și instrument, rezervor de influență, intermediar, finanțator, vitrină externă sau, la nevoie, țap ispășitor.
Diferența majoră este strategia de supraviețuire.
Usmanov merge pe calea juridică. Contestă sancțiuni, atacă afirmații care îi afectează reputația și încearcă să demonteze, în instanțe, imaginea de oligarh apropiat Kremlinului.
Abramovici este prins într-un dosar simbolic, cu miză umanitară și politică: banii din Chelsea. Cazul său este cel mai vizibil pentru publicul occidental, pentru că leagă direct fotbalul, sancțiunile și războiul din Ucraina.
Deripaska este cel mai politic în comunicare. Nu rupe cu Putin, dar se poziționează ca un om de afaceri care vede riscurile economice ale războiului. Tocmai de aceea, el poate fi prezentat drept oligarhul care încearcă să pară critic fără să devină opozant.
Usmanov se află într-o bătălie de imagine și de drept. A obținut victorii punctuale în Germania, dar rămâne sancționat și continuă să fie asociat de autoritățile occidentale cu cercul de putere al Kremlinului. Pentru el, miza este să reducă presiunea juridică și să își curețe reputația.
Abramovici rămâne blocat în disputa cu Marea Britanie privind banii din Chelsea. Nu mai controlează clubul, nu controlează liber fondurile și riscă noi acțiuni judiciare dacă Londra decide să forțeze transferul banilor către Ucraina. Pentru el, miza este controlul asupra destinației unei sume uriașe și protejarea propriei poziții juridice.
Deripaska rămâne sancționat, dar activ. Activele sale sau cele asociate cu el sunt implicate în dispute europene complicate, inclusiv în cazul Raiffeisen - Strabag, iar în spațiul public încearcă să joace rolul oligarhului lucid, critic față de costurile izolării Rusiei. Pentru el, miza este să rămână relevant economic, fără să fie înghițit complet nici de Kremlin, nici de sancțiunile occidentale.
În fond, cei trei arată aceeași realitate: oligarhii lui Putin nu mai sunt intangibili. Averile lor au fost făcute sau consolidate într-un sistem care le-a oferit acces, protecție și tranzacții uriașe. Acum, același sistem îi face toxici în Occident. Diferența este doar metoda prin care fiecare încearcă să scape: Usmanov prin instanțe, Abramovici prin negocieri și litigii pe bani blocați, Deripaska printr-o distanțare calculată, suficient de vizibilă cât să conteze în Occident, dar nu suficient de radicală cât să îl transforme într-un inamic real al lui Putin.
