Nuclearelectrica anunță când demarează lucrările la unitățile 3 și 4

Matei Ion |
Data actualizării: | Data publicării:
Va începe contruirea unităților 3 și 4 ale Centrala Nucleară de la Cernavodă
Va începe contruirea unităților 3 și 4 ale Centrala Nucleară de la Cernavodă

Mobilizarea de şantier pentru realizarea unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă, care vor dubla capacitatea nucleară a României, va avea loc în 2024. Startul licitaţiilor şi al primelor lucrări pentru megainvestiţia care va genera 9.000 de locuri de muncă se dă în toamna acestui an.

„Conform graficului pe care noi ni l-am planificat in­tern, vrem să punem în func­ţiune reactorul 3 chiar la începutul decadei urmă­toare. Din păcate, acest lucru nu ne dă foarte mult timp“, a spus Cosmin Ghiţă, directorul general al Nuclearelectrica, în cadrul emi­siunii de business ZF Live.

Nuclearelectrica (SNN) acoperă, prin cele două reactoare funcţionale de la Cerna­vodă, circa 20% din producţia de energie a Ro­mâniei.

„Construcţia efectivă durează 72-78 de luni, asta în caz fericit, iar pentru a ajunge la mobilizarea de şantier trebuie să facem o serie de lucrări preproiect, de inginerie, pla­ni­ficare. Vrem să avem cât mai multă ingi­nerie. Asta ne oferă foarte puţin timp pentru finalizarea acestei faze. În 2024 va fi luată decizia finală şi se va da startul mobilizării de şantier“, a spus el.

Pentru dezvoltarea celor două reac­toa­re, dar şi pentru retehnologizarea Unităţii 1 şi pentru analiza unor alte oportunităţi de investiţii, la finalul anului trecut România a semnat cu SUA un acord pe o perioadă de 30 de ani, suma care ar urma să fie in­ves­tită în baza acestuia fiind de 8 miliarde de do­lari. În iunie, acordul a trecut de Parlament.

Nouă tentativă de exploatare a uraniului românesc

„În acest moment, memorandumul este un acord politic. Niciun proiect nu­clear nu se face fără stat. Niciun finanţator nu vine fără garanţia statului. Semnalul dat este unul clar de implicare şi avem toate con­diţiile ca să putem dez­volta acest proiect. Vine partea in­tensă. EnergoNu­clear (com­pa­nia de pr­oiect pentru unităţile 3 şi 4) a fost recapita­li­zată, căutăm un sediu. În următoarele două-trei săp­tămâni vor ieşi primele licitaţii, pentru studiile iniţiale. Chiar în toamna aceasta vom demara primele lucrări, mai mici, dar vor creşte exponenţial“, a mai spus Ghiță la ZF Live.

În paralel, finanţarea proiectului trebuie se­curizată prin clarificarea mecanismului de sprijin prin contracte de diferenţă, prin care preţul de producţie pentru energia celor două unităţi noi va fi stabilit. Altfel, banii nu vin.

Mai departe, identificarea forţei de mun­că, în condiţiile în care noul proiect va ge­nera 9.000 de joburi, este o provocare majoră.

„Sunt 9.000 de locuri de muncă directe şi 19.000 în industrie. Oamenii sunt cea mai mare preocupare şi cea mai mare provocare a industriei nucleare. Toată industria se confruntă cu această problemă din cauza lipsei de proiecte la nivel global. Am început un proiect masiv de recrutare. Primii 100 de tineri şi-au început cursurile“, potrivit directorului general al Nuclearelectrica.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.1222
Diferența 0.0231
Zi precendentă 5.0991
USD
Azi 4.5369
Diferența 0.0471
Zi precendentă 4.4898
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.1165 RON
USD flag1 USD = 4.5490 RON
GBP flag1 GBP = 6.0357 RON
CHF flag1 CHF = 5.4699 RON
AUD flag1 AUD = 2.9114 RON
DKK flag1 DKK = 0.6857 RON
CAD flag1 CAD = 3.2689 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0313 RON
NOK flag1 NOK = 0.4377 RON
SEK flag1 SEK = 0.4690 RON
XAU flag1 XAU = 486.4063 RON
Monede Crypto
1 BTC = 468581.30RON
1 ETH = 10650.53RON
1 LTC = 446.94RON
1 XRP = 10.76RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16325.260.00%
BET-BK3069.17-0.23%
BET-EF892.240.18%
BET-FI57181.79-0.62%
BET-NG1190.340.41%
BET-TR35999.950.00%
BET-TRN34991.830.00%
BET-XT1399.45-0.04%
BET-XT-TR3033.67-0.03%
BET-XT-TRN2955.03-0.03%
BETAeRO794.37-1.17%
BETPlus2405.08-0.07%
RTL36536.650.11%

Opinii

Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Nu suntem loviți de tsunami, ci de greșelile făcute. Mircea Coșea: ”Am o teamă de viitor”

Profesorul de economie Mircea Coșea a vorbit,...

Adrain Negrescu / Foto: Facebook

”Roșul” de la bursă ar putea fi primul pas. Următorul, deprecierea leului

Analistul financiar Adrian Negrescu a respins...

Profesorul Mircea Coșea / FOTO: Arhivă

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel