Iohannis: PNL mă va propune la prezidențiale

iohannis_64544000
Președintele României, Klaus Iohannis
Președintele Klaus Iohannis a confirmat faptul că este candidatul oficial la președinție al PNL.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că va avea acţiuni comune cu PNL, al cărui candidat va fi la alegerile din toamnă, urmând să aibă o abordare de campanie "aşa cum se aşteaptă românii".

Întrebat, la Palatul Cotroceni, care au fost concluziile întâlnirii pe care a avut-o marţi cu conducerea PNL, Iohannis a spus: "Concluziile au fost că voi candida, aşa cum am anunţat de anul trecut, pentru poziţia de preşedinte al României, pentru al doilea mandat, că PNL-ul îşi menţine, aşa cum a hotărât de anul trecut, că eu voi fi candidatul lor şi că vom colabora foarte bine, eficient şi în campanie şi că vom câştiga".

x close