Invenție extraordinară a unui român. Avion ce poate fi folosit în orice zonă de risc

Simona Haiduc |
Data actualizării: | Data publicării:
Studentul român, demonstrându-și ”jucăriile”
Studentul român, demonstrându-și ”jucăriile”

Un student în ultimul an la Academia Forţelor Terestre "Nicolae Bălcescu" din Sibiu, Răzvan Parfenov, a prezentat vineri, la un salon internaţional de invenţii, prototipul unui avion fără pilot, dotat cu cameră video, care poate scana orice, într-o zonă de risc, în cadrul unei misiuni de cercetare.

"Avem un avion cu decolare şi aterizare pe verticală, fără pilot la bord. Acesta decolează pe verticală ca o dronă. (...) Lucrările le-am început în luna noiembrie. Am lucrat aproximativ 200 de ore. Şi până acum are vreo 7-8 zboruri pe distanţe scurte, este încă în faza de teste. Încă lucrez la partea de soft. Zboară, este stabil", a declarat Răzvan Parfenov.

”Nu este o simplă dronă”

Potrivit inventatorului, acest avion este teleghidat prin GPS de pe laptop însă poate fi controlat şi printr-o aplicaţie instalată pe un telefon mobil. Întrebat dacă ar putea fi creat un avion real, care să fie folosit de militari, în misiuni, identic cu prototipul creat de el, Răzvan Parfenov a răspuns: "Da. Este este testat, funcţionează. Este un avion cu decolare şi aterizare verticală. Nu este o simplă dronă."

Studentul român a subliniat că avionul a fost creat "ca să străbată distanţe cât mai mari cu consum minim de energie şi viteze destul de mari şi să survoleze zona cu o cameră, fără pilot. Are şi partea de pilot manual, dar şi autonom".

Citește și Ce inventează românii: Unt cu cătină sau înghețată de ardei roșu

În prezent există un avion asemănător care se fabrică în Africa de Sud și se vinde la un preţ de 10.000 de euro. Răzvan Parfenov este convins că avionul lui ar fi mult mai ieftin dacă ar intra în producție. Avionul este echipat cu o cameră video, ale cărei imagini live pot fi văzute fie cu ajutorul unor ochelari similari celor folosiţi pentru realitatea virtuală sau pe un monitor. Camera video se poate roti la 180 de grade.

Răzvan Parfenov este pasionat de avioane, fiind student în ultimul an la academia militară de la Sibiu, arma Infanterie, specialitate Paraşutişti.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0906
Diferența 0.0005
Zi precendentă 5.0901
USD
Azi 4.4036
Diferența 0.0090
Zi precendentă 4.3946
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0906 RON
USD flag1 USD = 4.4036 RON
GBP flag1 GBP = 5.8158 RON
CHF flag1 CHF = 5.4594 RON
AUD flag1 AUD = 2.8732 RON
DKK flag1 DKK = 0.6816 RON
CAD flag1 CAD = 3.1362 RON
HUF flag1 HUF = 0.0133 RON
JPY flag1 JPY = 0.0282 RON
NOK flag1 NOK = 0.4328 RON
SEK flag1 SEK = 0.4634 RON
XAU flag1 XAU = 590.0213 RON
Monede Crypto
1 BTC = 406651.85RON
1 ETH = 13521.91RON
1 LTC = 376.86RON
1 XRP = 9.76RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET22919.820.26%
BET-BK4517.640.26%
BET-EF1251.970.15%
BET-FI90831.27-0.38%
BET-NG1704.680.29%
BET-TR53670.530.26%
BET-TRN51844.600.26%
BET-XT1990.370.22%
BET-XT-TR4555.910.22%
BET-XT-TRN4412.910.22%
BETAeRO924.19-1.01%
BETPlus3338.610.24%
RTL51599.670.24%

Opinii

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Politica fiscală, costul finanțării și stabilitatea financiară

Legătura dintre politica fiscală și...

Cyril Ramaphosa și Donald Trump / Foto: Casa Albă

G-20 a lui Trump aruncă în aer diplomația și cooperarea internațională

Donald Trump inflamează din nou scena...

Profesorul Mircea Coșea

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel