Românii care lucrează în Republica Moldova pot avea obligații fiscale și declarative în ambele state, chiar dacă salariul este plătit de un angajator moldovean și impozitul este reținut acolo. Locul plății nu stabilește singur unde se datorează impozitul: contează unde este desfășurată efectiv activitatea, rezidența fiscală a persoanei și regulile convenției dintre cele două țări pentru evitarea dublei impuneri, arată specialiștii EY România și EY Moldova.
Într-o analiză publicată pe 19 octombrie, Corina Mîndoiu, partener EY România, și Alexandru Sipitcă, director în cadrul EY Moldova, avertizează că activitatea peste Prut nu înseamnă automat ieșirea din sistemul fiscal românesc. Situația poate viza angajați cu contract local, persoane detașate, manageri regionali sau administratori remunerați în baza unui mandat.
Un angajator din Republica Moldova poate avea obligația să calculeze, să rețină, să plătească și să raporteze impozitul aferent salariului, potrivit legislației locale. Însă, dacă persoana rămâne rezident fiscal român, venitul obținut în străinătate poate fi în continuare relevant pentru autoritățile fiscale din România.
Asta nu înseamnă neapărat că același venit va fi taxat integral de două ori. Trebuie verificată convenția bilaterală și metoda prin care este eliminată dubla impunere, precum și impozitul efectiv achitat în Republica Moldova. Documentele care dovedesc venitul și plata taxei sunt importante pentru susținerea tratamentului fiscal aplicat.
Regulile pot diferi și în funcție de felul remunerației. Un contract individual de muncă nu este tratat automat la fel ca un mandat de administrator, o funcție într-un consiliu de administrație sau o poziție de conducere. EY atrage atenția că forma contractului nu este suficientă: contează natura efectivă a activității și categoria de venit în care se încadrează.
Rezidența fiscală este unul dintre elementele centrale ale analizei. O persoană care se mută în Republica Moldova și își stabilește acolo locuința și centrul intereselor personale și economice poate deveni rezident fiscal moldovean. Dacă își păstrează în România familia, locuința și principalele interese, poate continua să fie considerată rezidentă fiscal aici.
Dacă ambele state o consideră rezidentă potrivit propriilor reguli, convenția bilaterală prevede criterii succesive, între care locuința permanentă, centrul intereselor vitale, locul șederii obișnuite și cetățenia. Prin urmare, analiza nu se reduce la numărarea zilelor petrecute într-o țară.
Totuși, persoanele care pleacă din România pentru una sau mai multe perioade de ședere în străinătate care depășesc, cumulat, 183 de zile într-un interval de 12 luni consecutive pot avea obligația să depună formularul Z017, „Chestionar pentru stabilirea rezidenței fiscale a persoanei fizice la plecarea din România”. Depunerea formularului nu schimbă automat rezidența fiscală, ci permite autorității să o stabilească pe baza situației și a documentelor prezentate.
Impozitul pe venit și contribuțiile sociale urmează reguli juridice diferite. Faptul că un stat are dreptul să impoziteze remunerația nu înseamnă automat că același stat stabilește și legislația de securitate socială aplicabilă.
România și Republica Moldova au un acord bilateral în domeniul securității sociale, semnat la 27 aprilie 2010 și intrat în vigoare la 2 iulie 2011. Acordul este relevant pentru stabilirea legislației aplicabile și recunoașterea perioadelor de asigurare. Situațiile de detașare, activitatea temporară sau munca desfășurată în ambele state trebuie verificate înainte de începerea activității.
EY recomandă ca analiza să clarifice din timp unde poate fi impozitată remunerația, cine calculează și plătește taxele, dacă există obligații declarative personale în România sau în Republica Moldova, ce rezidență fiscală se aplică și ce documente trebuie păstrate. Printre acestea se pot număra certificatul de rezidență fiscală, contractul, documentele privind locul și perioada muncii, fișele de plată și dovezile impozitului reținut.
Complicațiile, arată specialiștii, apar adesea când analiza este amânată până la depunerea unei declarații, solicitarea unui certificat sau un control fiscal. Pregătirea documentelor și verificarea regulilor înainte de începerea activității pot ajuta la stabilirea corectă a obligațiilor din fiecare stat.
