Horoscopul neserioșilor! Zodiile care dau mereu vina pe ceilalți

Simona Haiduc |
Data publicării:
Nu pot și nu vor să își recunoască neputința
Nu pot și nu vor să își recunoască neputința

Fuga de responsabilitate nu este una dintre calitățile cu care s-ar putea mândri cineva. Dar, pentru unii, o astfel de atitudine reprezintă o soluție pentru a ieși din situații neplăcute pentru ei. Pentru ceilalți însă, aceste persoane sunt pur și simplu neserioase.

Vărsător

Nu este niciodată vinovat de problemele lui. Mereu ceilalți sunt de vină, fie că e vorba de părinți, societate, de un anturaj care nu vor să îl înțeleagă. Iar dacă acțiunile lor generează probleme, el se dezice imediat de tot și de toate și va încerca din răsputeri să demonstreze că tot ceilalți sunt de vină. Cu siguranță au făcut ei ceva de n-au ieșit lucrurile cum trebuie, va spune un nativ Vărsător.

Gemeni

Celor născuți sub acest semn zodiacal le este indiferent cine este vinovat. Mai ales dacă ei sunt de vină. Pe ei îi interesează mai mult ce trebui făcut în situația dată. Și, de regulă, ei găsesc rapid ieșire din impas. Dar niciodată nu își vor cere iertare pentru greșeli și nu își vor asuma responsabilitea pentru ele. Prin urmare, ei consideră că este mai bine să îi lase pe ceilalți să demareze ceva, după care se vor implica și ei, astfel încât nimeni să nu îi tragă la răspundere.

Fecioară

În principiu, acești nativi nu știu să își recunoască greșelile. Așa ceva ar însemna, automat, o recunoaștere a propriilor a propriilor slăbiciuni, puncte nevralgice, lipsă de pregătire, indiferență, dacă nu chiar ignoranță. Este, ca atare, mai simplă să arunci totul în cârca celorlalți. Iar Fecioarele au un talent deosebit de a inventa justificări logice și convingătoare.

Capricorn

Aici este ceva mai complicat. Dacă s-a comis o greșeală, nativii din Capricorn se vor grăbi să o repare. Dar dacă în urma erorii lor cineva va avea de suferit, Capricornii vor prefera să fugă, să dispară, pentru că emoțiile și suferințele nu au însemnătate pentru ei. Esențial este rezultatul, iar dacă unii nu sunt mulțumiți, este treaba lor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9763
Diferența 0.0009
Zi precendentă 4.9754
USD
Azi 4.6625
Diferența -0.0114
Zi precendentă 4.6739
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 19-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9763 RON
USD flag1 USD = 4.6625 RON
GBP flag1 GBP = 5.8158 RON
CHF flag1 CHF = 5.1291 RON
AUD flag1 AUD = 3.0043 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3895 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0302 RON
NOK flag1 NOK = 0.4235 RON
SEK flag1 SEK = 0.4281 RON
XAU flag1 XAU = 356.8680 RON
Monede Crypto
1 BTC = 289236.98RON
1 ETH = 13996.03RON
1 LTC = 368.15RON
1 XRP = 2.28RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16883.08 -0.21%
BET-BK 3109.87 0.11%
BET-FI 60489.28 0.26%
BET-NG 1206.45 -0.08%
BET-TR 35030.34 -0.21%
BET-TRN 34222.93 -0.21%
BET-XT 1439.97 -0.10%
BET-XT-TR 2954.19 -0.10%
BET-XT-TRN 2890.95 -0.10%
BETAeRO 1064.40 0.07%
BETPlus 2495.03 -0.23%
RTL 37061.21 -0.21%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel