HAOS în VAMA VECHE. Nimeni nu ține cont de reguli

Matei Ion |
Data actualizării: | Data publicării:
Restaurantele din Vama Veche, amendate de polițiști
Restaurantele din Vama Veche, amendate de polițiști

Administratorii unor localuri din Vama Veche au fost amendați pentru că au primit mai mulți clienți decât permit prevederile legale privitoare la măsurile anti-COVID.

Potrivit IPJ Constanța, vineri polițiștii de la Biroul de Poliţie Vama Veche - 2 Mai s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că la trei terase din stațiunea Vama Veche numărul clienților depășea capacitatea admisă de prevederile legale în vigoare, fiind încălcată astfel măsura distanțării fizice între persoane.

Restaurantele din Capitală se pot redeschise în anumite condiíi

Polițiștii constănțeni i-au identificat pe administratorii societăților comerciale și i-au sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 de lei fiecare.

În aceste zile polițiștii și jandarmii acționează în zonele turistice, pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară, pentru a proteja sănătatea cetățenilor și pentru prevenirea faptelor antisociale, au precizat reprezentanții IPJ Constanța.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0832
Diferența -0.0058
Zi precendentă 5.089
USD
Azi 4.3742
Diferența 0.0110
Zi precendentă 4.3632
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0832 RON
USD flag1 USD = 4.3742 RON
GBP flag1 GBP = 5.8542 RON
CHF flag1 CHF = 5.5076 RON
AUD flag1 AUD = 2.8374 RON
DKK flag1 DKK = 0.6806 RON
CAD flag1 CAD = 3.1128 RON
HUF flag1 HUF = 0.0131 RON
JPY flag1 JPY = 0.0288 RON
NOK flag1 NOK = 0.4346 RON
SEK flag1 SEK = 0.4641 RON
XAU flag1 XAU = 600.4050 RON
Monede Crypto
1 BTC = 472774.65RON
1 ETH = 16815.78RON
1 LTC = 403.17RON
1 XRP = 10.47RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET22132.370.63%
BET-BK4256.080.32%
BET-EF1208.720.68%
BET-FI78456.50-0.65%
BET-NG1648.740.84%
BET-TR51371.330.63%
BET-TRN49668.100.63%
BET-XT1902.710.52%
BET-XT-TR4325.480.52%
BET-XT-TRN4192.630.52%
BETAeRO967.730.11%
BETPlus3227.360.61%
RTL49618.530.67%

Opinii

Alexandru Nazare / Foto: gov.ro

Nazare, după depistarea fraudei cu mașini second-hand: Nimeni nu e mai presus de lege

O nouă schemă de fraudă fiscală de amploare,...

Gabriel Biriș

Gabriel Biriș, reacție la deciziile CCR: Amatorism sau sabotaj?

Avocatul Gabriel Biriș critică dur modul în...

Fermier / Foto: Oana Pavelescu

Mircea Coșea: România va intra într-o criză agricolă

România riscă să intre, în anii următori,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel