Fostul șef al Oracle România recunoaște că a luat mită

Matei Ion |
Data publicării:
Fostul șef al Oracle a fost condamnat pentru luare de mită
Fostul șef al Oracle a fost condamnat pentru luare de mită

Conform unui comunicat al Direcției Naționale Anticorupție un fost director general al filialei din România a unei companii multinaționale din domeniul IT a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției faptei de luare de mită în formă continuată.

Este vorba despre fostul director al Oracle România Sorin Mîndruțescu care a recunoscut că ar fi pretins și ulterior ar fi primit suma totală de 569.413 euro, cu titlu de mită, de la reprezentanții unor firme din domeniul care erau interesate să se înscrie la licitații organizate de diverse instituții de stat sau cu capital de stat.

În documentul publicat de DNA, în schimbul banilor, Mîndruțescu, în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, s-ar fi angajat să pună la dispoziție oferte de preț avantajoase ale produselor comercializate de filiala din România a Oracle, astfel încât, cu aceste produse, respectivele firme să poată să se înscrie și să participe la licitațiile publice de care erau interesate. 

Aceste licitații vizau atribuirea unor contracte publice de instituții precum Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), Compania Națională de Transport al Energiei Electrice „TRANSELECTRICA” SA, Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) și Administrația Româna a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA).

Licitațiile organizate de companiile de stat aveau ca obiect achiziția de echipamente de tehnică de calcul, componente, accesorii, produse și aplicații software și servicii conexe necesare implementării unor proiecte de servicii on-line, ori a unor proiecte de dezvoltarea, extinderea și adaptarea sistemelor informatice; de asemenea, licitațiile aveau ca obiect suplimentarea ori reînnoirea de produse software ori servicii de suport tehnic și mentenanță.

Mercurialul șpăgilor din sănătate. Cât costă un job la ambulanță

Procurorii DNA spun că ”suma totală de 569.413 euro ar fi fost pretinsă și primită de inculpat, cu titlu de mită, în șapte situații, în perioada septembrie 2009-noiembrie 2013. Banii au fost primiți fie în conturi personale ale inculpatului, fie în conturi ale unor societăți controlate de inculpat”.

În documentul publicat de DNA se spune că: ”În prezența avocatului, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv:

- o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani și interzicerea, pe o perioadă de 4 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat”.

Sorin Mîndruțescu va presta muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare, în cadrul Primăriei sau a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului din circumscripția în care locuiește.
Cum se recuperează paguba

În vederea confiscării speciale în echivalent în lei a sumei care a făcut obiectul infracțiunii de luare de mită, respectiv a sumei toate de 569.413 euro, în cursul urmăririi penale s-a indisponibilizată suma totală de 2.812.892 lei (2.613.000 lei pusă la dispoziție de inculpat și 199.892 lei rezultată din popriri) .

Procurorii mai spun că dosarul de urmărire penală privindu-l pe inculpat împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost înaintate la Tribunalul București, cu propunerea de confiscare specială a sumei totale de 569.413 euro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.973
Diferența 0.0020
Zi precendentă 4.971
USD
Azi 4.6085
Diferența 0.0193
Zi precendentă 4.5892
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 28-03-2024
EUR flag1 EUR = 4.9730 RON
USD flag1 USD = 4.6085 RON
GBP flag1 GBP = 5.8167 RON
CHF flag1 CHF = 5.0914 RON
AUD flag1 AUD = 2.9924 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.3896 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4255 RON
SEK flag1 SEK = 0.4316 RON
XAU flag1 XAU = 327.8351 RON
Monede Crypto
1 BTC = 327734.40RON
1 ETH = 16475.20RON
1 LTC = 436.70RON
1 XRP = 2.87RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.97% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.08%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16892.37 0.37%
BET-BK 3095.67 0.24%
BET-FI 60069.79 -0.10%
BET-NG 1214.09 0.37%
BET-TR 35049.66 0.37%
BET-TRN 34241.80 0.37%
BET-XT 1440.72 0.34%
BET-XT-TR 2955.77 0.34%
BET-XT-TRN 2892.50 0.34%
BETAeRO 1082.58 -0.65%
BETPlus 2492.29 0.34%
RTL 37148.86 0.49%

Opinii

Analistul Adrian Negrescu explicând cum stau lucrurile / FOTO: Facebook

Plafonarea prețurilor. Adrian Negrescu: Este doar o măsură de imagine, nimic altceva

Propunere controversată pe masa Executivului:...

Adrian Negrescu

Guvernul a uitat de austeritate (document). Negrescu: Drumul spre recesiune este bătut!

Ministerul Finanțelor a pus în dezbatere...

Un muncitor instalează o centrală termică / Foto: Freepik

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel