Fonduri europene. Obligativitate pentru cei care accesează banii UE

Mara Ivan |
Data actualizării: | Data publicării:
Datoria Franţei ar urma să depăşească 115% din PIB până la finalul anului
Datoria Franţei ar urma să depăşească 115% din PIB până la finalul anului

Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a anunţat joi seara că, începând cu 1 iunie, va fi introdusă obligativitatea ca toţi cei care accesează fonduri europene să utilizeze sistemul informatic al Comisiei Europene.

"Astăzi avem o veste foarte bună pentru cei care sunt beneficiari de fonduri europene sau urmează să fie beneficiari ai fondurilor europene. Guvernul tocmai a aprobat ordonanţa care vizează digitalizarea sistemului de fonduri europene. Aş putea să spun că este ziua în care spunem 'adio' hârtiilor în domeniul fondurilor structurale, al fondurilor europene. Spun că este un lucru aşteptat de către cei care accesează fondurilor europene, pentru că, de-a lungul timpului, s-au plâns de această birocraţie. Nu vom mai permite ca acele cereri de finanţare, cererile de rambursare, ca partea de contracte de finanţare să fie listate în format letric, adică să fie printate şi semnate olograf, şi vom introduce cu data de 1 iunie obligativitatea ca toţi cei care accesează fonduri, de la beneficiari, autorităţi de management, la organisme intermediare să utilizeze sistemul informatic al Comisiei Europene, care până la această dată era oarecum opţional şi nu aveam o reglementare juridică prin care să obligăm beneficiarii să utilizeze sistemul informatic pe care îl avem", a explicat Boloş la B1 TV.

Citește și Pachet de sprijin pentru HOTELIERII români! Ce avantaje au

El a precizat că este un regulament care instituie un sistem standard de lucru în tot ce înseamnă sistemul de fonduri europene la nivelul Uniunii Europene, cunoscut sub numele de MySMIS.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0632
Diferența 0.0000
Zi precendentă 5.0632
USD
Azi 4.3104
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3104
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0632 RON
USD flag1 USD = 4.3104 RON
GBP flag1 GBP = 5.8585 RON
CHF flag1 CHF = 5.4178 RON
AUD flag1 AUD = 2.8685 RON
DKK flag1 DKK = 0.6783 RON
CAD flag1 CAD = 3.1161 RON
HUF flag1 HUF = 0.0130 RON
JPY flag1 JPY = 0.0292 RON
NOK flag1 NOK = 0.4380 RON
SEK flag1 SEK = 0.4628 RON
XAU flag1 XAU = 504.1740 RON
Monede Crypto
1 BTC = 497041.92RON
1 ETH = 19540.42RON
1 LTC = 490.95RON
1 XRP = 12.92RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET20792.15-0.19%
BET-BK4026.51-0.10%
BET-EF1125.33-0.16%
BET-FI73860.790.28%
BET-NG1512.30-0.12%
BET-TR48251.51-0.19%
BET-TRN46652.62-0.19%
BET-XT1783.16-0.13%
BET-XT-TR4051.53-0.13%
BET-XT-TRN3927.31-0.13%
BETAeRO955.10-0.12%
BETPlus3045.49-0.19%
RTL46542.51-0.22%

Opinii

Portul Constanța / Foto: kepass / Pixabay
Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

Negrescu: TVA-ul ne „sângerează” bugetul, taxarea inversă e soluția

Adrian Negrescu: Extinderea taxării inverse, o...

Cristian Popa, BNR

Cele trei sectoarele unde România nu găsește oameni. Avertisment din partea BNR

BNR: România are un deficit de forță de muncă...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel