Finanțare de aproape 362 mil. € pentru dezvoltarea producției de energie electrică și termică

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Termocentrala
Termocentrala

Ghidul este aferent schemei de ajutor de stat, prin care finanţează cu aproape 362 milioane de euro dezvoltarea de capacităţi de producţie pe gaz pentru producerea de energie electrică şi termică în cogenerare de înaltă eficienţă (CHP) în sectorul încălzirii centralizate, a fost lansat joi de Ministerul Energiei.

Potrivit unui comunicat de presă al ministerului de resort, transmis AGERPRES, beneficiarii eligibili sunt: întreprinderile care produc energie electrică şi termică în cogenerare în sistemul încălzirii centralizate - întreprinderi mari, mijlocii sau mici; Unităţi Administrativ-Teritoriale/subdiviziuni administrativ-teritoriale definite conform prevederilor legale în vigoare.

"Investiţiile în tehnologii pentru o energie sigură şi mai puţin poluantă sunt priorităţile mele enunţate chiar la preluarea mandatului. România şi-a stabilit ţinte curajoase în acest domeniu de decarbonare. Nu puţini au pus sub semnul întrebării capacitatea Ministerului Energiei de a pune la treabă cele 16 miliarde de euro din Fondul pentru modernizare, dar iată că ritmul susţinut în care muncesc colegii mei pune banii europeni în mişcare. În urma acestor investiţii, scade costul de producţie al agentului termic, ceea ce se va simţi direct în buzunarul cetăţeanului şi de asemenea, se va asigura o eficienţă mai bună a furnizării de căldură şi apă caldă", a subliniat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Noul ghid are ca obiectiv atingerea ţintelor naţionale privind modernizarea şi realizarea de centrale în cogenerare de înaltă eficienţă, precum şi modernizarea reţelelor de termoficare, fiind a doua lansare pe acest domeniu, după Ghidul de reţele, care a fost promovat la începutul acestui an.

Bugetul total alocat apelului se ridică la 361,950 milioane de euro. Banii provin din Fondul pentru Modernizare - prin Programul-Cheie 5: Cogenerare de Înaltă Eficienţă şi Modernizarea Reţelelor de Termoficare.

Valoarea ajutorului de stat este de 100% din costul net suplimentar (deficitul de finanţare), care trebuie determinat comparând profitabilitatea scenariului factual cu cea a scenariului contrafactual.

Ajutoarele de stat acordate pentru proiecte care vizează investiţii în sisteme de termoficare şi răcire centralizată eficiente din punct de vedere energetic vor fi acordate doar în cazul în care acestea au efect stimulativ şi respectă principiul demarării lucrărilor, precizează Ministerul Energiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0974
Diferența 0.0018
Zi precendentă 5.0956
USD
Azi 4.3327
Diferența 0.0111
Zi precendentă 4.3216
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0974 RON
USD flag1 USD = 4.3327 RON
GBP flag1 GBP = 5.8393 RON
CHF flag1 CHF = 5.5813 RON
AUD flag1 AUD = 3.0579 RON
DKK flag1 DKK = 0.6822 RON
CAD flag1 CAD = 3.1659 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0279 RON
NOK flag1 NOK = 0.4523 RON
SEK flag1 SEK = 0.4776 RON
XAU flag1 XAU = 700.9567 RON
Monede Crypto
1 BTC = 296475.01RON
1 ETH = 8611.54RON
1 LTC = 239.73RON
1 XRP = 6.31RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET29193.910.74%
BET-BK5810.970.76%
BET-EF1573.930.77%
BET-FI111563.050.74%
BET-NG2101.590.71%
BET-TR68364.980.74%
BET-TRN66038.860.74%
BET-XT2532.540.79%
BET-XT-TR5797.400.79%
BET-XT-TRN5615.380.79%
BETAeRO1029.590.54%
BETPlus4227.020.73%
RTL65652.190.70%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Analistul Adrian Negrescu

Negrescu: România toacă miliarde, dar nu construiește nimic care să producă bani

România cheltuiește miliarde de euro din...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru...

Comunicate de presa

CEC Bank
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel