Europarlamentare. Amendă uriașă pentru fotografierea votului

DCBusiness Team |
Data publicării:
Organele de ordine trebuie anunțate imediat
Organele de ordine trebuie anunțate imediat

Odată intrat în secția de votare, orice cetățean cu drept de vot trebuie să respecte reguli stricte, prevăzute în legislația în vigoare. Ignorarea lor poate fi aspru sancționată cu amenzi care, în unele situații, se pot ridica la sume impresionante.

Înainte de toate însă, este bine de știut că nimeni nu are voie să împiedice dreptul la vot al cetățeanului. Astfel de tentative reprezintă fapte penale, pedepsită cu închisoare de la șase luni la trei ani.

Infracțiune este considerată, de asemenea, coruperea alegătorilor, oferirea de bani sau bunuri în scopul de a determina o persoană să voteze un candidat sau un anumit răspuns fiind pedepsite cu închisoarea,

La capitolul contravenţii figurează, totodată, distrugerea, deteriorarea sau acoperirea prin orice mod a listelor electorale, iar aici pedeapsa privativă de libertate poate ajunge și la șapte ani.

Citește și Europarlamentare. Ce trebuie să știți despre alegerile de duminică

În egală măsură, se pedepsește inclusiv fotografierea buletinului de vot când alegătorul se află în cabina de votare. În acest caz, legea prevede o amendă cuprinsă între 600 și 1000 de lei. Aceleași sume și pentru cei care intră în cabină împreună cu altă persoană.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0896
Diferența 0.0009
Zi precendentă 5.0887
USD
Azi 4.3564
Diferența -0.0138
Zi precendentă 4.3702
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0896 RON
USD flag1 USD = 4.3564 RON
GBP flag1 GBP = 5.8643 RON
CHF flag1 CHF = 5.4650 RON
AUD flag1 AUD = 2.9220 RON
DKK flag1 DKK = 0.6811 RON
CAD flag1 CAD = 3.1390 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0276 RON
NOK flag1 NOK = 0.4330 RON
SEK flag1 SEK = 0.4749 RON
XAU flag1 XAU = 643.3615 RON
Monede Crypto
1 BTC = 396471.76RON
1 ETH = 13469.93RON
1 LTC = 331.25RON
1 XRP = 8.92RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET26343.092.38%
BET-BK5201.742.42%
BET-EF1432.902.60%
BET-FI95150.322.73%
BET-NG1934.972.20%
BET-TR61689.092.38%
BET-TRN59590.132.38%
BET-XT2267.902.48%
BET-XT-TR5191.602.48%
BET-XT-TRN5028.592.48%
BETAeRO942.760.02%
BETPlus3821.132.32%
RTL59355.712.43%

Opinii

Aragaz. Foto: Freepik.com
Alexandru Nazare

Alexandru Nazare și bilanțul fiscal, mai mult un exercițiu de PR

Alexandru Nazare își prezintă bilanțul fiscal...

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

Avertismentul economistului Adrian Negrescu: Taxele locale, majorate excesiv

Economistul Adrian Negrescu atrage atenția că...

Comunicate de presa

Alexandru Nazare, ministrul de Finanțe

România, mai aproape de aderarea la OCDE

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare,...

Impozite și taxe / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel