Dezastru în Gran Canaria. 5.000 de oameni, evacuați din cauza unui incendiu devastator

Matei Ion |
Data publicării:
Incendiu devastator in Gran Canaria
Incendiu devastator in Gran Canaria

Aproximativ 5.000 de persoane au fost evacuate dintr-o zonă turistică de pe insula spaniolă Gran Canaria, din cauza unui incendiu forestier care a devastat circa 3.400 de hectare începând de sâmbătă, au declarat autorităţile duminică, citate de AFP. 

Incendiul este "extrem de violent", iar pe moment nu este "nici izolat, nici stabilizat, nici sub control", a avertizat duminică seara într-o declaraţie preşedintele regiunii Canarelor, Angel Victor Torres. 

Dezastrul nu a făcut victime pe moment, însă a obligat autorităţile să evacueze circa 5.000 de persoane, inclusiv din zone turistice precum Cruz de Tejeda, un sit montan, celebru pentru priveliştile sale spectaculoase, aflat în centrul insulei Gran Canaria. 

Peste 600 de pompieri şi 14 aeronave au participat duminică la lupta împotriva incendiului, care a determinat închiderea a 20 de drumuri pe această insulă din arhipelagul Insulelor Canare. 

Cea mai mare pădure a lumii arde de multe luni iar fumul ne sufocă pe toți

Condiţiile meteorologice sunt dificile, cu vânt puternic şi temperaturi ridicate. 

"Următoarele ore vor fi foarte importante, deoarece prognozele meteo pentru noapte nu sunt bune", a declarat Torres. 

Potrivit prognozelor, valul de căldură va continua luni, iar autorităţile avertizează că poate dura câteva zile până când incendiul va putea fi plasat sub control. 

Flăcările au început să afecteze Parcul Natural Tamadaha, o importantă rezervaţie de arbori specifici Insulelor Canare. 

Incendiul a izbucnit la câteva zile după ce pompierii au reuşit să stingă un alt incendiu în aceeaşi zonă a arhipelagului Canarelor, care a dus la evacuarea a câteva sute de persoane.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0965
Diferența 0.0012
Zi precendentă 5.0953
USD
Azi 4.3037
Diferența 0.0097
Zi precendentă 4.294
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0965 RON
USD flag1 USD = 4.3037 RON
GBP flag1 GBP = 5.8503 RON
CHF flag1 CHF = 5.5932 RON
AUD flag1 AUD = 3.0406 RON
DKK flag1 DKK = 0.6822 RON
CAD flag1 CAD = 3.1538 RON
HUF flag1 HUF = 0.0135 RON
JPY flag1 JPY = 0.0281 RON
NOK flag1 NOK = 0.4527 RON
SEK flag1 SEK = 0.4796 RON
XAU flag1 XAU = 679.5488 RON
Monede Crypto
1 BTC = 293651.46RON
1 ETH = 8680.02RON
1 LTC = 235.93RON
1 XRP = 6.43RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET28579.340.88%
BET-BK5700.190.84%
BET-EF1532.480.98%
BET-FI109595.901.76%
BET-NG2052.681.24%
BET-TR66925.800.88%
BET-TRN64648.650.88%
BET-XT2479.080.97%
BET-XT-TR5675.010.97%
BET-XT-TRN5496.830.97%
BETAeRO1021.290.47%
BETPlus4139.990.84%
RTL64282.030.91%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Analistul Adrian Negrescu

Negrescu: România toacă miliarde, dar nu construiește nimic care să producă bani

România cheltuiește miliarde de euro din...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru...

Comunicate de presa

CEC Bank
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel