Decarbonizarea sectorului maritim la nivel global nu este pe drumul cel bun pentru un rezultat pe termen scurt

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Vapor cargo
Vapor cargo

Perspectivele asupra unei decarbonizări al secotrului maritim pe termen scurt nu sunt foarte îmbucurătoare, după niște constatări ale experților.

Conform unei noi analize, lumea nu este pe drumul cel bun pentru ca, până în 2030, combustibilii cu emisii zero să reprezinte 5% din combustibilii dedicați transportului maritim internațional, ceea ce pune în pericol obiectivul de decarbonizare a industriei maritime pentru 2050, scrie Reuters.

Lansată miercuri la summitul anual al Forumului maritim mondial de la Atena, evaluarea arată că producția actuală de combustibili cu emisii zero, care este în curs de dezvoltare, ar acoperi doar un sfert din necesarul de combustibil până în 2030.

Iar livrarea de nave cu emisii zero este, de asemenea, în scădere. La sfârșitul anului 2022, existau 24 de nave capabile să funcționeze cu acest tip de compustibil, în principal cu metanol, iar alte 144 erau comandate.

Totuși, comenzile actuale reprezintă doar o cincime din ceea ce este necesar pentru a îndeplini obiectivele pe termen mediu, conform raportului realizat de firma de consultanță UMAS, care include experți ai University College London Energy Institute.

"Pur și simplu ritmul nu este suficient la această scară", a declarat Katharine Palmer, liderul de transport maritim al COP Climate Champions al ONU, în cadrul unui eveniment de presă.

"Trebuie să vedem cum actorii din ambele părți, ai cererii și ofertei, lucrează împreună pentru a pune în aplicare soluții specifice".

Transportul maritim mondial este responsabil pentru aproximativ 3% din emisiile de gaze cu efect de seră generate de activitățile umane.

În acest an, Organizația Maritimă Internațională și-a revizuit strategia privind gazele cu efect de seră, subliniind obiectivul de 5%, dar menționând că industria ar trebui să depună eforturi pentru a obține 10% de energie cu emisii zero prin acești combustibili pentru transportul maritim internațional până la sfârșitul deceniului.

Între 5 și 10% din cererea de combustibil pentru transportul maritim curat în 2030 s-ar traduce prin aproximativ 5,3 milioane de tone de hidrogen, 29,8 milioane de tone de amoniac sau 28,1 milioane de tone de metanol.

Se estimează că industria va trebui să investească anual aproximativ 40 de miliarde de dolari în aprovizionarea și producția de combustibili cu emisii zero.

Citește și: Cele mai poluante companii ale lumii nu au planuri pe termen scurt privind neutralitatea climatică

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0889
Diferența 0.0052
Zi precendentă 5.0837
USD
Azi 4.3349
Diferența 0.0091
Zi precendentă 4.3258
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0889 RON
USD flag1 USD = 4.3349 RON
GBP flag1 GBP = 5.8302 RON
CHF flag1 CHF = 5.4403 RON
AUD flag1 AUD = 2.8636 RON
DKK flag1 DKK = 0.6816 RON
CAD flag1 CAD = 3.1042 RON
HUF flag1 HUF = 0.0131 RON
JPY flag1 JPY = 0.0294 RON
NOK flag1 NOK = 0.4350 RON
SEK flag1 SEK = 0.4622 RON
XAU flag1 XAU = 538.1818 RON
Monede Crypto
1 BTC = 530613.52RON
1 ETH = 19473.71RON
1 LTC = 528.64RON
1 XRP = 12.87RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET21536.810.05%
BET-BK4178.830.23%
BET-EF1167.850.17%
BET-FI76424.541.36%
BET-NG1576.540.13%
BET-TR49989.230.05%
BET-TRN48331.830.05%
BET-XT1849.830.18%
BET-XT-TR4203.780.18%
BET-XT-TRN4074.830.18%
BETAeRO985.711.14%
BETPlus3146.800.04%
RTL48211.570.07%

Opinii

Ungurii vor fi întrebați ce părere au

Analiști: dezechilibrele macro și politica fiscală impredictibilă mențin incertitudinea

Încrederea analiștilor în economia României...

Portul Constanța / Foto: kepass / Pixabay
Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

Negrescu: TVA-ul ne „sângerează” bugetul, taxarea inversă e soluția

Adrian Negrescu: Extinderea taxării inverse, o...

Comunicate de presa

Lemne de foc / Foto: Freepik

Romsilva lansează magazin online pentru achiziția de lemn de foc

Romsilva pune la dispoziția populației, în...

Românii din generația Z își construiesc averea cu aur și fonduri monetare

Tinerii români schimbă regulile jocului în...

Conferința ASPES

Mihai Daraban: Mediul de afaceri nu ar trebui provocat de decidentul politic

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel