Criză în SUA: Mingea, în terenul deputaților americani

dollar-ge8ab75cc2_640_95182900
Senatorii și-au făcut treaba
Senatorii americani au aprobat joi un buget temporar care va trebui să fie adoptat de Camera Reprezentanţilor şi apoi promulgat înainte de miezul nopţii de preşedintele Joe Biden pentru a evita întreruperea finanţării guvernului federal vineri, relatează AFP.

Textul, care prevede o prelungire a bugetului până la 3 decembrie, a fost aprobat cu sprijinul republicanilor, alături de democraţi.Liderul majorităţii democrate, Chuck Schumer, a salutat acest moment rar de uniune.

În cadrul procesului legislativ, proiectul legii bugetului va trebui adoptat rapid de Camera Reprezentanţilor, unde democraţii deţin majoritatea, astfel încât preşedintele Joe Biden să îl poată promulga până joi la miezul nopţii, evitându-se astfel paralizia serviciilor federale, cunoscută sub denumirea de închidere (shutdown). 

În urmă cu câteva zile, Preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor SUA, Nancy Pelosi, a afirmat duminică că speră să obţină aprobarea unui uriaş plan de investiţii în infrastructură, dar a recunoscut că votul ar putea fi amânat din cauza divergenţelor printre democraţi.

Susţinut atât de democraţi, cât şi de republicani, proiectul pentru infrastructură, în valoare de 1200 de miliarde de dolari, a fost aprobat de Senat în august.

Citește și Criză istorică. SUA riscă să intre pentru prima dată în insolvenţă

"Niciodată nu supun la vot o lege dacă nu am suficiente voturi", a subliniat Pelosi, recunoscând unele diviziuni în tabăra democraţilor, a cărei aripă stângă cere să voteze mai întâi asupra vastului proiect de reforme sociale, de 3.500 de dolari, temându-se că "moderaţii" vor refuza să susţină această componentă foarte costisitoare odată ce vor fi obţinut banii pentru infrastructură.

Cifra zilei Vezi toate articolele
x close