Corectitudine politică la extrem. Americanii se leapădă de Columb

DCBusiness Team |
Data publicării:
Universitatea Notre Dame din Indiana
Universitatea Notre Dame din Indiana

Una dintre cele mai prestigioase universități din Statele Unite, University of Notre Dame din Indiana, a anunțat că va acoperi picturile murale dedicate lui Cristofor Columb, picturi care au fost realizate la sfârșitul secolului XIX. Motivul invocat este faptul că expedițiile lui Columb au avut consecințe negative pentru populația amerindiană, iar picturile ar fi chiar ”degradante” pentru aceasta. 

Contestatarii celor 12 fresce realizate de Luigi Gregori susțin că vehiculează stereotipuri depășite despre indienii americani și ignoră consecințele colonialismului.

Președintele universității, John Jenkins, într-o scrisoare deschisă a reluat aceste afirmații susținând că începând din anii '90, frescele au fost interpretate "în cel mai bun caz ca opace la consecinţele călătoriei lui Columb pentru populaţiile indigene care trăiau în 'lumea nouă' şi în cel mai rău caz ca degradante pentru acestea".

Citește și: Egalitate de şanse. România se bate cu Kazahstan şi Bosnia Herţegovina

Inițial, universitatea a publicat broșuri care puneau frescele în contextul istoric în care au fost create, anume într-o perioadă când imigranții catolici erau discriminați în Statele Unite. Din acest motiv, frescele vor fi doar acoperite.

"Vrem să păstrăm aceste opere artistice al căror scop iniţial era să celebreze imigranţii catolici marginalizaţi de societate la acel moment, dar într-un mod în care să nu marginalizeze neintenţionat pe alţii", a precizat Jenkins.

Asociaţia studenţilor amerindieni din cadrul universităţii a salutat pe Facebook decizia "înţeleaptă" a conducerii.

Universitatea Notre Dame a fost înfiinţată în 1842 de către misionarul francez Edward Sorin şi are în prezent 12.000 de studenţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9775
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3787
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3787
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9775 RON
USD flag1 USD = 4.3787 RON
GBP flag1 GBP = 5.8518 RON
CHF flag1 CHF = 5.3042 RON
AUD flag1 AUD = 2.8007 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.1664 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4226 RON
SEK flag1 SEK = 0.4539 RON
XAU flag1 XAU = 461.6339 RON
Monede Crypto
1 BTC = 424597.55RON
1 ETH = 8115.96RON
1 LTC = 384.67RON
1 XRP = 9.81RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17156.94-1.60%
BET-BK3194.92-1.55%
BET-EF934.31-1.72%
BET-FI61049.86-0.60%
BET-NG1235.42-2.25%
BET-TR37833.93-1.60%
BET-TRN36774.45-1.60%
BET-XT1471.94-1.44%
BET-XT-TR3190.79-1.44%
BET-XT-TRN3108.09-1.44%
BETAeRO839.30-0.38%
BETPlus2530.38-1.52%
RTL38284.08-1.65%

Opinii

Avertisment dur de 1 Mai. Coșea: România nu-și mai permite vacanțe, doar iluzii!

Profesorul Mircea Coșea critică mini-vacanțele...

Joseph Stiglitz

Joseph Stiglitz: Trump, fără busolă economică: Lumea se întoarce la granițe și taxe

Profesorul și laureatul Premiului Nobel pentru...

Cosmin Marinescu

România Europeană – tablou grafic comparativ în Economic@BNR

Cu susținerea Consiliului de Administrație al...

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel