CNE cere ca şi şcolile private să beneficieze de vacanţă în perioada 25 octombrie - 5 noiembrie

Matei Ion |
Data actualizării: | Data publicării:
Guvernul a dat o ordonanță cu greșeli
Guvernul a dat o ordonanță cu greșeli

Consiliul Naţional al Elevilor solicită modificarea, în regim de urgenţă a hotărârii de guvern şi a ordinului ministrului Educaţiei cu privire la vacanţa din perioada 25 octombrie - 5 noiembrie, astfel încât aceste acte normative să respecte reglementările din hotărârea CNSU nr. 91/2021 şi să includă sub efectele juridice şi şcolile private.

"Ca urmare a declaraţiilor preşedintelui României, Klaus Iohannis, cu privire la impunerea unei vacanţe de două săptămâni pentru toţi elevii din România, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a propus adoptarea acestei măsuri de către Guvernul României, printr-o hotărâre care să abiliteze Ministerul Educaţiei modificarea structurii anului şcolar în acest sens. Totuşi, deşi hotărârea CNSU prevede suspendarea cursurilor pentru toate unităţile de învăţământ, inclusiv cele private, Guvernul nu a adoptat această prevedere şi, deci, nici Ministerul Educaţiei nu a făcut demersuri în acest sens", se arată într-un comunicat CNE transmis AGERPRES.

CNE afirmă că, în cazul în care nu se modifică hotărârea de guvern şi ordinul ministrului educaţiei, "autorităţile centrale recunosc faptul că neglijează sănătatea elevilor şi profesorilor din învăţământul particular şi închid ochii la o decizie oficială a autorităţilor sanitare, generând o discriminare fără precedent. Totodată, aducem în vedere faptul că structura anului şcolar ar trebui să fie aceeaşi pentru toate şcolile, fără diferenţiere între cele de stat şi cele private".

CNE precizează că structura anului şcolar "trebui să fie aceeaşi pentru toate şcolile, fără diferenţiere între cele de stat şi cele private".

"Din nou, suntem martorii unor măsuri fără cap şi fără coadă - vacanţă pentru toţi, dar doar pentru unii! Astfel de erori sunt inadmisibile, iar Ministerul Educaţiei are datoria de a propune de urgenţă adoptarea unei hotărâri de guvern care să o completeze pe cealaltă şi prin care să se permită suspendarea cursurilor şi pentru şcolile private", a declarat Silviu Morcan, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

Consiliul Naţional al Elevilor îşi exprimă îngrijorarea cu privire la neglijenţa autorităţilor în ceea ce priveşte sănătatea publică a cetăţenilor, având în vedere că elevii care studiază în unităţi de învăţământ particulare îşi vor desfăşura activitatea didactică cu prezenţă fizică în continuare, deşi toate celelalte şcoli de stat vor fi în vacanţă timp de două săptămâni. Această atitudine iresponsabilă denotă, din nou, o lipsă de coerenţă în măsuri şi o lipsă de viziune instituţională, care generează o vădită discriminare pentru sistemul de învăţământ privat, se mai arată în comunicat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0943
Diferența 0.0009
Zi precendentă 5.0934
USD
Azi 4.2964
Diferența 0.0083
Zi precendentă 4.2881
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0943 RON
USD flag1 USD = 4.2964 RON
GBP flag1 GBP = 5.8511 RON
CHF flag1 CHF = 5.5813 RON
AUD flag1 AUD = 3.0340 RON
DKK flag1 DKK = 0.6819 RON
CAD flag1 CAD = 3.1552 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0280 RON
NOK flag1 NOK = 0.4510 RON
SEK flag1 SEK = 0.4804 RON
XAU flag1 XAU = 686.0026 RON
Monede Crypto
1 BTC = 302681.48RON
1 ETH = 9035.55RON
1 LTC = 241.89RON
1 XRP = 6.33RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET27779.33-1.38%
BET-BK5561.49-1.26%
BET-EF1489.54-1.35%
BET-FI107361.240.88%
BET-NG1994.19-0.79%
BET-TR65052.35-1.38%
BET-TRN62838.95-1.38%
BET-XT2410.62-1.18%
BET-XT-TR5518.31-1.18%
BET-XT-TRN5345.04-1.18%
BETAeRO1002.58-0.56%
BETPlus4025.57-1.36%
RTL62485.56-1.35%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Analistul Adrian Negrescu

Negrescu: România toacă miliarde, dar nu construiește nimic care să producă bani

România cheltuiește miliarde de euro din...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru...

Comunicate de presa

CEC Bank
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel