Prețul gazelor naturale la hub-ul TTF - reperul european pentru tranzacțiile de gaze - a crescut cu aproximativ 40% în prima zi după declanșarea conflictului din Iran. Potrivit analizei realizate de Dumitru Chisăliță, președintele AEI, această creștere nu este rezultatul unui singur factor, ci al unei combinații între un șoc geopolitic major și o piață deja tensionată structural.
Conflictul din Orientul Mijlociu a perturbat aprovizionarea Europei după ce un atac cu drone atribuit Iranului a lovit instalații majore de LNG din Qatar, în special complexul Ras Laffan. Qatar, unul dintre cei mai mari exportatori de GNL din lume, a oprit producția de gaze lichefiate, eliminând o parte semnificativă din oferta globală.
Pentru Europa, dependentă de LNG pentru a compensa reducerea importurilor rusești, această oprire a alimentat imediat creșterea TTF.
În paralel, instabilitatea geopolitică a afectat traficul maritim prin Strâmtoarea Ormuz, punct strategic prin care tranzitează volume importante de petrol și LNG. Oprirea sau întârzierea livrărilor crește costurile și riscurile logistice, punând presiune suplimentară pe piețe.
Chisăliță subliniază că stocurile europene de gaze erau deja relativ scăzute, iar piața se afla sub presiune din cauza cererii sezoniere, costurilor de transport și necesității refacerii depozitelor după iarnă.
În acest context, un șoc de ofertă - chiar și temporar - generează reacții disproporționate ale prețurilor. TTF reflectă dinamica globală a cererii și ofertei, dar este extrem de sensibil la factori geopolitici, logistici și sezonieri.
Creșterea de 40% este astfel rezultatul unei combinații între perturbarea neașteptată a ofertei globale și anticipațiile pieței privind o posibilă limitare a aprovizionării.
Un element-cheie al analizei îl reprezintă diferența structurală dintre piața gazului (TTF) și piața petrolului (Brent).
Piața petrolului este globală, lichidă și flexibilă: producția mondială depășește 105 milioane barili/zi, fluxurile sunt diversificate, există stocuri strategice importante în SUA, China și UE, iar producția poate fi ajustată relativ rapid prin decizii OPEC.
Gazul, în schimb, este mai regional și mai rigid. Infrastructura este fixă (conducte, terminale LNG), capacitatea de transport rapid este limitată, iar depozitele sunt sezoniere și finite. Dacă 10% din ofertă dispare, nu poate fi compensată imediat.
În plus, gazul nu beneficiază de rezerve strategice comparabile cu cele de țiței, iar cererea este mai puțin flexibilă: încălzirea orașelor și funcționarea centralelor nu pot fi oprite peste noapte.
Europa este structural mai vulnerabilă, deoarece depinde de LNG și concurează cu Asia pentru aceleași cargouri. În plus, piața TTF este mai mică și mai influențată de fluxuri speculative, ceea ce amplifică volatilitatea.
De aceea, explică Chisăliță, vedem creșteri de 30-50% la gaz, în timp ce petrolul urcă doar 5-10% în același interval.
Estimările rămân extrem de incerte, însă analiza conturează mai multe scenarii:
- Pe termen foarte scurt (2-4 săptămâni), dacă tensiunile persistă și Strâmtoarea Ormuz rămâne afectată, TTF ar putea ajunge în intervalul 60-90 €/MWh în scenarii extreme.
- În următoarele 2-3 luni, dacă aprovizionarea rămâne robustă, prețurile s-ar putea stabiliza între 35-55 €/MWh.
- Pentru 2026, într-un scenariu de echilibru cerere-ofertă, intervalul estimativ ar fi 30-40 €/MWh.
- Pentru 2027, într-un scenariu de stabilizare, 25-35 €/MWh.
Aceste intervale sunt orientative și reflectă evoluții posibile, nu garanții.
Chiar dacă România produce aproximativ 90% din gazul consumat intern, impactul creșterii TTF se transmite prin mai multe canale.
Pentru populație, prețurile sunt plafonate prin schema guvernamentală, astfel că impactul direct este zero atât timp cât cererea poate fi acoperită din ofertă.
Pentru industrie, însă, efectul este semnificativ. Multe contracte pentru consumatorii noncasnici sunt legate de TTF. Un preț de 40 €/MWh poate genera o creștere de aproximativ 20% față de 2025, iar un nivel de 60 €/MWh poate duce la scumpiri de circa 40%.
Creșterea costurilor de producție poate determina reducerea activității unor fabrici și presiuni asupra prețurilor la alimente și asupra inflației, scenariu deja experimentat în 2022-2023.
În ceea ce privește energia electrică, gazul stabilește adesea prețul marginal în piață, astfel că o scumpire a gazului se reflectă în creșterea costului energiei pe piața liberă.
Pentru bugetul statului, există pe termen scurt un efect pozitiv - încasări mai mari din taxe și dividende - însă o eventuală încetinire economică poate anula acest beneficiu.
România se află într-o poziție relativ mai bună decât multe state UE, datorită producției interne, capacităților de înmagazinare și perspectivei începerii producției offshore prin proiectul Neptun Deep în 2027-2028, care ar putea reduce dependența de import și volatilitatea.
Concluzia analizei este clară: explozia de 40% a TTF reflectă o piață fragilă, dependentă de LNG și extrem de sensibilă la conflicte și blocaje logistice. Pentru România, efectele sunt temporar amortizate, dar dacă tensiunile persistă, presiunea asupra industriei, inflației și economiei va deveni inevitabilă.
Energia nu mai este doar o marfă, avertizează Dumitru Chisăliță. Este un indicator al stabilității geopolitice globale, iar TTF rămâne termometrul acestor fragilități.
