Cadru nou pentru investiţiile în energie. Modificări în activitatea ANRE, în analiza Parlamentului

mix energie copy
Mix de energie
A fost depusă la Senat o propunere legislativă pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.33/2007. Prezenta iniţiativă legislativă are ca obiect modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului...

A fost depusă la Senat o propunere legislativă pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.33/2007.

Prezenta iniţiativă legislativă are ca obiect modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, prin introducerea unor principii generale care să orienteze activitatea ANRE către un cadru de reglementare stabil, predictibil, favorabil investiţiilor eficiente şi conform exigenţelor europene, cu respectarea principiilor transparenţei, proporţionalităţii şi protecţiei consumatorilor, explică iniţiatorii.

Necesitatea acestei modificări rezultă atât din evoluţiile sectorului energetic, cât şi din obligaţiile ce decurg din legislaţia Uniunii Europene şi din recomandările Agenţiei pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare din
Domeniul Energiei. 

Necesitarea modificării legislative

Iniţiatorii explică: Toate aceste acte europene converg către necesitatea unui cadru de reglementare care sa stimuleze investiţiile eficiente, să permită operatorilor de reţea să îşi finanţeze obligaţiile, să sprijine modernizarea reţelelor şi digitalizarea lor, să asigure securitatea fizică şi cibernetică a infrastructurii critice şi să protejeze consumatorii prin funcţionarea unei pieţe stabile şi eficiente.

Tranziţia energetică în derulare impune modernizarea accelerată a reţelelor de transport şi distribuţie, extinderea capacităţii acestora şi integrarea tehnologiilor noi. În lipsa unui cadru de reglementare coerent şi predictibil, capabil să asigure recuperarea costurilor eficiente şi să încurajeze investiţiile private, dezvoltările necesare riscă să fie întârziate, cu efecte negative asupra securităţii energetice şi asupra consumatorilor finali.

Citiţi şi: Statul intervine în piața energiei: reguli noi pentru producători

Amendamentul propus introduce un nou alineat la articolul 9 al OUG nr. 33/2007, prin care se instituie un set de obiective generale pe care ANRE trebuie să le aibă în vedere la elaborarea reglementărilor sale. Aceste obiective includ: asigurarea condiţiilor necesare pentru finanţarea adecvată a activităţilor operatorilor de reţea, promovarea dezvoltării eficiente a infrastructurii energetice în acord cu obiectivele naţionale şi europene privind tranziţia energetică, integrarea considerentelor privind securitatea fizică şi cibernetică şi consolidarea rezilienţei infrastructurilor critice, precum şi facilitarea atragerii finanţării private printr-un cadru stabil şi lipsit de bariere
investitionale nejustificate.

Totodata, amendamentul consacră principiul conform căruia în realizarea acestor obiective, ANRE trebuie sa aplice în mod constant principiile transparenţei, proporţionalităţii şi protecţiei consumatorilor, în concordanţă cu prevederile Directivei (UE) 2019/944, care instituie protecţia consumatorilor ca element esenţial al funcţionării pieţei interne de energie.

Impactul reglementării este unul pozitiv, întrucât consolidarea unui cadru de reglementare orientat spre investiţii, securitate şi predictibilitate contribuie atât la modernizarea sistemului energetic naţional, cât şi la protejarea consumatorilor prin servicii mai sigure, mai fiabile şi aliniate standardelor europene. Propunerea legislativa nu implica costuri bugetare suplimentare, se mai arată în expunerea de motive.

Proiectul poate fi consultat aici.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
x close