România schimbă radical strategia energetică: ținte dure, investiții uriașe și renunțare accelerată la cărbune
Guvernul pregătește adoptarea noului Plan Național Integrat Energie și Schimbări Climatice (PNIESC), documentul strategic care va redesena complet sectorul energetic până în 2030, cu obiective mult mai ambițioase decât cele asumate anterior.
Documentul, pus în transparență de Ministerul Energiei, stabilește direcția în care va merge România în următorii ani: mai puține emisii, mai multă energie regenerabilă și o restructurare profundă a întregului sistem energetic.
Țintă fără precedent: reducerea emisiilor cu 85%
Una dintre cele mai importante prevederi este reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 85% până în 2030, comparativ cu nivelul din 1990. Pe termen lung, România își propune chiar eliminarea completă a emisiilor până în 2050.
Pentru a atinge aceste obiective, planul prevede schimbări majore în toate sectoarele economice. Sectorul energetic va suporta cea mai mare transformare, cu o reducere a emisiilor de 87%, urmat de industrie (–77%), agricultură (–44%) și clădiri (–19%).
Această traiectorie presupune, în mod implicit, închiderea treptată a centralelor pe cărbune și înlocuirea lor cu surse de energie mai puțin poluante.
Explozie de energie verde în mixul energetic
Planul prevede o creștere accelerată a ponderii energiei din surse regenerabile. România își asumă ca până în 2030:
- 38,3% din consumul total de energie să provină din surse regenerabile
- aproape 58% din energia electrică să fie produsă din surse verzi
- aproape o treime din transporturi să fie electrificate sau bazate pe energie curată
Această evoluție va fi susținută în principal prin dezvoltarea capacităților eoliene și solare, dar și prin utilizarea pompelor de căldură în locul sistemelor tradiționale de încălzire.
Un element important este reducerea utilizării biomasei, inclusiv în mediul rural, din cauza impactului negativ asupra calității aerului.
România vrea să devină exportator de energie
Potrivit planului, România își propune să ajungă la o capacitate instalată de aproximativ 31,3 GW până în 2030, din care circa 76% va proveni din surse regenerabile.
În paralel, vor continua investițiile în energie nucleară, gaze naturale și hidroenergie, pentru a asigura stabilitatea sistemului.
Autoritățile estimează că aceste investiții vor transforma România într-un exportator net de energie electrică, cu exporturi anuale de aproximativ 4,4 TWh.
Stocarea energiei devine prioritate strategică
Pentru a putea integra volumele mari de energie regenerabilă, planul introduce pentru prima dată ținte clare privind stocarea energiei:
- 1.200 MW capacitate de stocare în baterii până în 2030
- dezvoltarea hidrocentralelor cu pompaj
- utilizarea hidrogenului ca soluție de flexibilitate
Aceste investiții sunt esențiale pentru echilibrarea sistemului și pentru evitarea blocajelor în rețea.
Reducerea dependenței de importuri și securitate energetică
Planul include și măsuri pentru reducerea dependenței de importuri, în special de gaze și combustibili fosili.
Printre proiectele-cheie se numără dezvoltarea coridorului BRUA, exploatarea gazelor din Marea Neagră și extinderea interconexiunilor regionale.
Obiectivul este diversificarea surselor de aprovizionare și consolidarea securității energetice.
Implementarea planului presupune investiții masive, susținute în mare parte din fonduri europene, inclusiv prin PNRR și Fondul pentru Modernizare.
Autoritățile estimează că tranziția energetică va genera aproximativ 100.000 de locuri de muncă verzi până în 2050, dar va necesita și reconversia profesională a angajaților din sectoarele afectate, în special în zonele miniere.
Documentul introduce și măsuri dedicate combaterii sărăciei energetice, precum și mecanisme de protecție pentru consumatorii vulnerabili.
Un plan ambițios, dar dependent de finanțare
În esență, PNIESC marchează o schimbare radicală de direcție: România trece de la un sistem bazat pe combustibili fosili la unul dominat de electricitate și energie regenerabilă.
Succesul acestui plan depinde însă de capacitatea autorităților de a atrage fonduri și de a implementa investițiile la timp, într-un context economic și geopolitic tot mai complicat.