Catastrofă în Africa. Sute de morți din cauza inundațiilor istorice

africa_07196700
Inundații catastrofale în Africa
Cel puțin 400 de persoane au murit în urma inundațiilor și alunecărilor de teren care au afectat săptămâna trecută provincia Kivu de Sud din Republica Democrată Congo, au declarat oficiali pentru CNN.

Precipitațiile abundente de săptămâna trecută au provocat revărsarea râurilor și au creat alunecări de teren care au devastat localități din teritoriul Kalehe din Kivu de Sud, a declarat luni guvernatorul provinciei, Theo Kasi, pentru CNN.

Videoclipurile publicate pe rețelele de socializare arată clădiri măturate de apă și noroi, cu dărâmături împrăștiate peste tot în localitățile afectate.

Activiștii aflați în zonă au declarat pentru CNN că salvatorii nu au reușit să elibereze drumurile acoperite de noroi, locuitorii rămași izolați fiind nevoiți să vâslească prin apele învolburate.

Operațiunile de salvare sunt în curs de desfășurare în ciuda dificultăților. Activiștii citați spun că ceea ce s-a întâmplat este un dezastru.

Guvernul provincial a declarat sâmbătă că relochează locuitorii afectați de inundații în locuri mai sigure. De asemenea, acesta a declarat că guvernul finanțează îngrijirea medicală a răniților, inclusiv costurile de înmormântare pentru persoanele decedate.

Președintele Felix Tshisekedi a declarat luni doliu național pentru victimele inundațiilor, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Patrick Muyaya, adăugând că o delegație a guvernului național a sosit în Kalehe pentru a sprijini eforturile locale de răspuns.

Nu doar Congo este afectată de inundații ci și Rwuanda unde și-au pierdut viața peste 100 de persoane, Burundi, Uganda și Somalia.

De Beers, gigantul industriei diamantelor, ar putea rămâne fără principalul său furnizor

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
x close