Bani de la stat. Veşti bune pentru românii de peste 45 de ani

Mara Ivan |
Data actualizării: | Data publicării:
Este o informație oficială
Este o informație oficială

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a dat această veste pentru românii fără loc de muncă. 

Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS) va suplimenta fondurile destinate angajării şomerilor în vârsta de peste 45 ani, a ucenicilor, a şomerilor unici susţinători ai familiilor monoparentale sau şomeri de lungă durată, a declarat, miercuri, ministrul Marius Budăi.

Potrivit acestuia, bugetul MMPS, la capitolul "Asistenţă socială", a fost majorat, în urma rectificării bugetare, cu 400 de milioane de lei, astfel încât angajatorii vor putea încheia noi convenţii pentru angajarea categoriilor sociale vulnerabile.

"Fondurile erau suficiente până la sfârşitul anului, dar prin această rectificare bugetară sunt şi bani suplimentari pentru a încheia noi convenţii. PSD îşi doreşte să sprijine mediul de afaceri, să păstreze locurile de muncă din sistem, dar şi să creeze alte locuri de muncă. Sprijinim mediul de afaceri, astfel încât să îşi califice oamenii la locul de muncă prin măsura uceniciei", a afirmat Budăi pentru Agerpres.

Angajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, şomeri în vârstă de peste 45 ani, şomeri care sunt părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale sau şomeri de lungă durată primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată, o sumă în cuantum de 2.250 lei, cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puţin 18 luni, în condiţiile prevăzute de art.85 din Legea 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea, statul subvenţionează cheltuielile cu forţa de muncă pentru încadrarea de persoane cu handicap, pentru angajarea şomerilor care în termen de cinci ani de la angajare îndeplinesc condiţiile pentru a solicita pensie anticipată parţială sau limită de vârsta, dacă nu îndeplinesc condiţiile de a solicita pensie anticipată.

În acelaşi timp, din bugetul MMPS se subvenţionează angajatorul care încheie un contract de ucenicie la locul de muncă, acordând o sumă egală cu 60% din valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă în vigoare pentru fiecare ucenic angajat in baza contractului de ucenicie. 

Citește și Ajutor de şomaj la terminarea şcolii şi primă de inserţie la angajare

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă reaminteşte absolvenţilor de învăţământ din promoţia anului 2022 că sunt aşteptaţi să se înregistreze în evidenţele agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă pentru a beneficia de serviciile gratuite de informare şi consiliere profesională, de mediere a muncii, precum şi de alte măsuri de stimulare a ocupării forţei de muncă.

Prin absolvent al unei instituţii de învăţământ se înţelege persoana care a obţinut o diplomă sau un certificat de studii, în condiţiile legii, în una dintre instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condiţiile legii.

Înregistrarea absolvenţilor ca persoană în căutarea unui loc de muncă este o etapă prealabilă şi obligatorie în vederea obţinerii facilităţilor acordate potrivit Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9775
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3787
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3787
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9775 RON
USD flag1 USD = 4.3787 RON
GBP flag1 GBP = 5.8518 RON
CHF flag1 CHF = 5.3042 RON
AUD flag1 AUD = 2.8007 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.1664 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4226 RON
SEK flag1 SEK = 0.4539 RON
XAU flag1 XAU = 461.6339 RON
Monede Crypto
1 BTC = 425050.79RON
1 ETH = 8148.10RON
1 LTC = 384.54RON
1 XRP = 9.83RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17156.94-1.60%
BET-BK3194.92-1.55%
BET-EF934.31-1.72%
BET-FI61049.86-0.60%
BET-NG1235.42-2.25%
BET-TR37833.93-1.60%
BET-TRN36774.45-1.60%
BET-XT1471.94-1.44%
BET-XT-TR3190.79-1.44%
BET-XT-TRN3108.09-1.44%
BETAeRO839.30-0.38%
BETPlus2530.38-1.52%
RTL38284.08-1.65%

Opinii

Avertisment dur de 1 Mai. Coșea: România nu-și mai permite vacanțe, doar iluzii!

Profesorul Mircea Coșea critică mini-vacanțele...

Joseph Stiglitz

Joseph Stiglitz: Trump, fără busolă economică: Lumea se întoarce la granițe și taxe

Profesorul și laureatul Premiului Nobel pentru...

Cosmin Marinescu

România Europeană – tablou grafic comparativ în Economic@BNR

Cu susținerea Consiliului de Administrație al...

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel