ANM: Luna august atinge 44,5 grade, RECORD de temperatură

Antonia Popescu |
Data publicării:
ANM: Luna august atinge 44,5 grade, RECORD de temperatură
ANM: Luna august atinge 44,5 grade, RECORD de temperatură

Luna august este cea mai însorită şi, uneori, cea mai caldă lună de vară, deşi faţă de iulie se remarcă un uşor regres termic al valorilor medii lunare în cea mai mare parte a ţării, conform caracterizării climatice a acestei luni, publicate de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

"Caracteristicile climatice ale acestei luni se datorează modificărilor importante ce apar în distribuţia centrilor barici de pe continentul european. Astfel, dorsala Anticiclonului Azoric înaintează până deasupra Europei de Est, menţinând o stabilitate mai mare a maselor de aer în zona ţării noastre, la aceasta contribuind şi desele invazii ale aerului tropical, fie dinspre nordul Africii, fie dinspre sud-vestul Asiei. Totuşi, faţă de iulie se remarcă un uşor regres termic al valorilor medii lunare în cea mai mare parte a ţării, exceptând zona înaltă a Carpaţilor, unde august este, în general, cea mai călduroasă lună a anului", se arată în prognoza ANM.

Oamenii de știință avertizează: Vine POTOPUL

Din datele înregistrate în perioada 1961-2019 la staţiile meteorologice din reţeaua ANM se constată că temperatura medie multianuală a lunii august depăşeşte 22 de grade Celsius în Câmpia Română, dar şi în estul Dobrogei, cu precădere pe litoral şi în Delta Dunării. Valori între 20 şi 22 de grade Celsius se înregistrează în Câmpia de Vest, Câmpia Jijiei, sudul Moldovei şi zonele deluroase din Muntenia. Valori între 18 şi 20 de grade Celsius sunt caracteristice pentru centrul şi nord-estul Moldovei, Câmpia Crişanei, Culoarul Mureşului şi nord-vestul Transilvaniei. În Maramureş, în centrul şi estul Transilvaniei, în Bucovina şi în Subcarpaţii Moldovei, Olteniei şi Munteniei aceste valori sunt cuprinse între 16 şi 18 grade Celsius.

Pentru zonele muntoase, temperatura medie multianuală se înscrie între 5 şi 15 grade Celsius. În zona montană joasă, dar şi în depresiunile intramontane, aceste valori se situează între 12 şi 16 grade Celsius. La altitudini de peste 1.500 de metri, mediile lunare de temperatură au valori între 8 şi 12 grade Celsius şi doar la altitudini de peste 2.500 de metri se înregistrează temperaturi sub 8 grade Celsius.

Potrivit specialiştilor ANM, frecvenţa mare a temperaturilor maxime de peste 40 de grade Celsius în această lună este dată de prezenţa aerului tropical. Astfel, la 62 de staţii meteorologice, temperatura maximă absolută a lunii este cuprinsă în intervalul 40 - 43,5 de grade Celsius.

Luna august 2012 a fost una extrem de caldă, la 82 de staţii meteorologice depăşindu-se maxima absolută a lunii. 11 dintre aceste recorduri, înregistrate în 2012, au fost depăşite în 4 - 6 august 2017, când, la un număr de 25 de staţii meteorologice s-a înregistrat cea mai ridicată temperatură din toată perioada de funcţionare a respectivelor staţii. Anii 2015 şi 2018 se află pe locul 2 în topul anilor cu cele mai călduroase luni august din România (din perioada 1961 - 2019), iar 2010, 2012, 2017 şi 2019 pe locul 3. Acest top a fost realizat pe baza temperaturii medie lunară, ca medie pe ţară.

În aceste condiţii, temperatura maximă absolută a lunii august este de 44,5 grade Celsius şi s-a înregistrat în localitatea Ion Sion din judeţul Brăila, în data de 10 august 1951. În aceeaşi zi, în alte două localităţi din Bărăgan (Amara şi I.C. Frimu), s-a înregistrat temperatura maximă de 44 de grade Celsius, apropiată de cea absolută pe ţară.

Datele ANM arată că temperatura maximă absolută la Bucureşti s-a produs în data de 7 august 2012 şi este de 41,5 grade Celsius, fiind înregistrată la staţia meteorologică Bucureşti-Filaret. În aceeaşi zi, la staţia meteorologică Bucureşti-Afumaţi, temperatura maximă a fost de 40,1 grade. La Bucureşti-Băneasa, maxima absolută a fost înregistrată în data de 20 august 1945 şi a avut valoarea de 41,1 de grade Celsius.

"Luna august este cea mai caldă lună în zonele montane, la multe dintre staţiile meteorologice situate, în general, la peste 1.500 de metri, temperatura maximă absolută anuală înregistrându-se în această lună. Câteva exemple sunt: 25,9 grade Celsius la Vlădeasa 1.800 (6 august 2017); 24,7 grade Celsius la Iezer (5 august 2017); 23,1 grade Celsius la Vf. Ţarcu (24 august 2007) etc.", arată ANM.

Temperatura minimă absolută a acestei luni este de -7 grade Celsius la Vf. Omu şi s-a înregistrat în zilele de 27 august 1936 şi 20 august 1949. Temperaturi minime absolute negative, în luna august, sau mai înregistrat la staţii meteorologice de munte, dar şi la Miercurea Ciuc, minima absolută înregistrată la această staţie fiind -1,9 grade Celsius, în data de 27 august 1980.

De asemenea, temperatura minimă absolută la Bucureşti este de 5,2 grade, înregistrată în 30 august 1981, la staţia meteorologică Bucureşti-Băneasa. Tot în acelaşi an, dar pe 29 august, s-a înregistrat şi minima absolută la Bucureşti-Filaret şi Bucureşti-Afumaţi, respectiv 6,6 şi 5,5 grade Celsius.

Temperaturi minime absolute foarte scăzute s-au înregistrat în anii: 1980, 1981, 1993, etc. În anul 1981 s-au consemnat cele mai multe temperaturi minime absolute la staţiile meteorologice din România şi anume la 66 de staţii, mai ales în perioada 29 - 31 august, majoritatea acestora fiind sub 7 grade Celsius. Şi în anul 1980 s-au înregistrat temperaturi minime absolute la 34 de staţii meteorologice, în zilele de 25, 26 şi 27 august, toate valorile fiind sub 7,5 grade Celsius.

Potrivit ANM, din datele înregistrate în perioada 1961-2019, la staţiile meteorologice din reţea se constată că precipitaţiile medii multianuale (1961- 2019) din luna august se înscriu între 30 şi 50 mm, în Câmpia Română, Dobrogea şi extremitatea
vestică a ţării, iar între 50 şi 75 mm în celelalte zone de deal şi podiş. În zonele montane joase, valorile lunare de precipitaţii se încadrează în intervalul 75-100 mm. Cantităţi de peste 100 mm se înregistrează în zona înaltă a arcului Carpatic. Cantităţi sub 30 mm caracterizează zone restrânse din Dobrogea, cu precădere, Delta Dunării.

"Cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii înregistrată la staţiile meteorologice din România este de 449,7 mm, la Stâna de Vale, în anul 2002. Cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii la Bucureşti este de 182,9 mm, înregistrată
în anul 1949, la staţia meteorologică Bucureşti-Filaret. Tot în acelaşi an s-a înregistrat şi maxima absolută la staţia meteorologică Bucureşti-Afumaţi, 136,6 mm. La staţia meteo Bucureşti-Băneasa, cantitatea maximă absolută de precipitaţii din luna august s-a înregistrat în anul 2005 si a fost de 146,1 mm", se arată în raportul ANM.

Cele mai multe valori privind cantitatea maximă absolută a lunii august s-au înregistrat în anul 2005, la 42 staţii meteorologice. Alte exemple de ani în care au fost înregistrate maxime absolute de precipitaţii la un număr mare de staţii sunt: 1972, 1979, 2006, etc.

Cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii căzută în 24 de ore, înregistrată la staţiile meteorologice din România, este 219,2 mm şi a fost acumulată la Sulina, în data de 30 august 1924.

La Bucureşti, cantitatea maximă absolută de precipitaţii căzută în 24 de ore, este de 85,1 mm şi a fost înregistrată la staţia meteorologică Bucureşti-Băneasa, în 25 august 1977. Tot în 25 august 1977 s-a înregistrat şi maxima absolută la Bucureşti-Afumaţi, 72,6 mm. La staţia meteorologică Bucureşti-Filaret, maxima absolută este de 83,6 mm, înregistrată în 17 august 1900.

Potrivit ANM, cele mai multe valori ale cantităţii lunare maxime absolute din august s-au înregistrat în anul 2005. Tot în acest an s-au înregistrat si cele mai multe valori ale cantităţii maxime absolute de precipitaţii căzute în 24 de ore.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9763
Diferența 0.0009
Zi precendentă 4.9754
USD
Azi 4.6625
Diferența -0.0114
Zi precendentă 4.6739
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 19-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9763 RON
USD flag1 USD = 4.6625 RON
GBP flag1 GBP = 5.8158 RON
CHF flag1 CHF = 5.1291 RON
AUD flag1 AUD = 3.0043 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3895 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0302 RON
NOK flag1 NOK = 0.4235 RON
SEK flag1 SEK = 0.4281 RON
XAU flag1 XAU = 356.8680 RON
Monede Crypto
1 BTC = 296410.60RON
1 ETH = 14318.07RON
1 LTC = 378.04RON
1 XRP = 2.34RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16883.08 -0.21%
BET-BK 3109.87 0.11%
BET-FI 60489.28 0.26%
BET-NG 1206.45 -0.08%
BET-TR 35030.34 -0.21%
BET-TRN 34222.93 -0.21%
BET-XT 1439.97 -0.10%
BET-XT-TR 2954.19 -0.10%
BET-XT-TRN 2890.95 -0.10%
BETAeRO 1064.40 0.07%
BETPlus 2495.03 -0.23%
RTL 37061.21 -0.21%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel