ANM: Ce VREME ne așteaptă în următoarele 3 săptămâni

Antonia Popescu |
Data publicării:
O nouă înșelătorie. Poliția Română a lansat un avertisment
O nouă înșelătorie. Poliția Română a lansat un avertisment

Valorile termice vor fi mai ridicate în următoarele trei săptămâni decât cele specifice perioadei, la nivelul întregii ţări, iar cantităţile de precipitaţii vor fi, în general, deficitare în prima parte a intervalului şi apropiate de normal către mijlocul lunii octombrie, relevă prognoza de specialitate emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) pentru următoarele patru săptămâni (21 septembrie -19 octombrie).

Potrivit specialiştilor, în săptămâna 21 - 28 septembrie, temperatura aerului va fi mai mare decât normalul perioadei, în toate regiunile ţării, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în extremitatea de vest a ţării şi în regiunile nord-estice. De asemenea, regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în zona Carpaţilor Meridionali şi în sud-estul extrem. Excepţie vor face regiunile din nord-vestul teritoriului, unde cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, posibil local excedentare.

Trotinetele electrice în vizorul ATACATORILOR cibernetici? Ce spun EXPERȚII

În intervalul, 28 septembrie - 5 octombrie, temperatura aerului va avea valori uşor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile, dar mai ales în cele extracarpatice. Cantităţile de precipitaţii vor fi în general deficitare în regiunile sud-vestice şi la munte, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Potrivit ANM, pentru săptămâna 5 -12 octombrie sunt anunţate temperaturi ce se vor situa uşor peste cele normale pentru acest interval, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile extracarpatice, iar cantităţile de precipitaţii estimate pentru această perioadă vor fi în general deficitare, mai accentuat în regiunile sudice şi sud-vestice. În extremitatea estică a ţării regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

În perioada 12 -19 octombrie, mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor normale pentru această săptămână, posibil uşor mai ridicate în regiunile extracarpatice. Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări.

Estimările meteorologice pentru următoarele patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF - Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată, iar media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului şi a cantităţilor de precipitaţii este raportată faţă de media perioadei 1993-2016.

ANM precizează că fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0844
Diferența -0.0004
Zi precendentă 5.0848
USD
Azi 4.3591
Diferența -0.0093
Zi precendentă 4.3684
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0844 RON
USD flag1 USD = 4.3591 RON
GBP flag1 GBP = 5.8074 RON
CHF flag1 CHF = 5.4925 RON
AUD flag1 AUD = 2.8595 RON
DKK flag1 DKK = 0.6807 RON
CAD flag1 CAD = 3.1151 RON
HUF flag1 HUF = 0.0131 RON
JPY flag1 JPY = 0.0287 RON
NOK flag1 NOK = 0.4360 RON
SEK flag1 SEK = 0.4654 RON
XAU flag1 XAU = 549.7673 RON
Monede Crypto
1 BTC = 491563.11RON
1 ETH = 17374.85RON
1 LTC = 422.00RON
1 XRP = 11.36RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET22852.541.02%
BET-BK4395.140.86%
BET-EF1251.660.93%
BET-FI81828.90-1.83%
BET-NG1726.861.14%
BET-TR53042.841.02%
BET-TRN51284.201.02%
BET-XT1966.080.79%
BET-XT-TR4469.540.79%
BET-XT-TRN4332.280.79%
BETAeRO953.490.13%
BETPlus3327.190.99%
RTL51294.671.06%

Opinii

Alexandru Nazare / Foto: gov.ro

Nazare, după depistarea fraudei cu mașini second-hand: Nimeni nu e mai presus de lege

O nouă schemă de fraudă fiscală de amploare,...

Gabriel Biriș

Gabriel Biriș, reacție la deciziile CCR: Amatorism sau sabotaj?

Avocatul Gabriel Biriș critică dur modul în...

Fermier / Foto: Oana Pavelescu

Mircea Coșea: România va intra într-o criză agricolă

România riscă să intre, în anii următori,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel