DCBusiness Auto Românii vor motociclete sau vehicule de mici dimensiuni. Mărcile favorite

Românii vor motociclete sau vehicule de mici dimensiuni. Mărcile favorite

A crescut apetitul pentru vehiculele mici
Românii sunt din ce în ce mai atrași de vehicule de transport de dimensiuni mai mici astfel că numărul înmatriculărilor de motociclete, ATV-uri, scutere şi microcar au crescut anul trecut cu 6,9% faţă de anul anterior, la 6.219 unităţi, ultimul trimestru din 2021 fiind în scădere, arată o analiză de piaţă, publicată de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor Auto (APIA).

"Anul 2021 a avut o evoluţie crescătoare, majoritatea lunilor fiind în teritoriu pozitiv faţă de anul 2020, ultimul trimestru din 2021 fiind în scădere. Cea mai mare creştere a fost înregistrată în luna aprilie (+267,1%), iar cea mai mare scădere fiind în decembrie (-62,6%). Analizând evoluţia segmentelor, datele comunicate de către DRPCIV şi prelucrate de către APIA, ne arată creşteri faţă de anul 2020 pe segmentele motociclete (+27,1%), scutere (+26,2%) şi microcar (+52,2%) şi scădere la categoria ATV (-10%)", susţin reprezentanţii APIA, citați de Agerpres.

Conform sursei citate, în ceea ce priveşte "top 5" pe mărci, la motociclete, primul loc este ocupat atât de Honda cât şi de BMW (cu 562 unităţi şi 20,7% cotă de piaţă fiecare), urmate de Yamaha (247 unităţi şi 9,1% cotă de piaţă), KTM (232 unităţi şi 9,1% cotă de piaţă) şi Kawasaki (170 unităţi şi 6,3% cotă de piaţă).

România importă masiv mașini second hand. 2021 a fost un an record

Totodată, categoria Scuter are pe primele 3 poziţii ale topului mărcile Piaggio (cu 138 unităţi), Yamaha (131 unităţi) şi Honda (80 unităţi). La ATV, CFMOTO este pe primul loc cu 2.038 de unităţi, Linhai pe locul 2 cu 447 de unităţi şi TGB pe locul 3 cu 198 unităţi.

Din punct de vedere al analizei teritoriale, judeţele în care s-au înmatriculat cele mai multe motociclete, sunt: Municipiul Bucureşti (cu 1.085 unităţi şi 39,9% din total), Ilfov (168 unităţi, pondere de 6,2%), Cluj (162 unităţi şi 6% din total, dar înregistrează cea mai mare creştere, respectiv +48,6%), Sibiu (98 unităţi, 3,6% pondere) şi Constanţa (94 unităţi şi o pondere din total de 3,5%).

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.