DCBusiness Auto Camioanele electrice Nikola One, o mare minciună

Camioanele electrice Nikola One, o mare minciună

Uneori lucrurile nu sunt ceea ce par la prima vedere și mai ales în online.

În anul 2018, Nikola Motor Company prezenta un camion electric cu zero emisii. Compania a dat publicității o filmare în care prezenta camionul minune însă acum a fost nevoită să recunoască înșelătoria din clipul video.


În filmuleț era prezentat camionul Nikola One care se deplasa pe o șosea pustie. Părea că a sosit era camioanelor electrice.

Însă săptămâna trecută o companie de investiții a dat publicității un raport în care afirmă că vehiculul era departe de a fi funcțional la momentul la care a fost filmat clipul de prezentare.

Averea lui Elon Musk, măcelărită după rateul Cybetruck

Hindenburg Research a afirmat în raport că Nikola One este povestea unei fraude complicate. Hindenburg spune că în filmare, camionul pur și simplu se deplasa la vale. Camionul fusese tractat după care a fost lăsat să ruleze la vale iar camera de filmat a fost  înclinată astfel încât să pară că vehiculul se deplasează pe orizontală.

Compania Nikola a recunoscut într-un final că la momentul filmării camionul nu era funcțional iar clipul de fapt mințea.

Nu este pentru prima oară când ies la suprafață lucruri îndoielnice legate de inoperabilitatea Nikola One. În luna iunie a.c, Bloomberg relata despre faptul că Nikola One nu are nici măcar componentele cheie.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.