Ajutor încălzire 2022-2023. Cum completezi corect cererea-declaraţie pe proprie răspundere - VIDEO

Mihai Ciobanu |
Data publicării:

Autorităţile vin cu informaţii suplimentare pentru cei care nu se descurcă cu completarea formularelor necesare acordării ajutorului pentru încălzirea locuinţei.

Potrivit legii, ajutorul pentru încălzire se acordă pe bază de cerere și declarație pe propria răspundere privind componența familiei, veniturile acesteia și sistemul de încălzire utilizat.

În situația în care consumatorii vulnerabili îndeplinesc condițiile de acordare a ajutorului pentru încălzire pe parcursul sezonului rece, stabilirea dreptului se face prin dispoziție a primarului, după cum urmează:

- începând cu luna depunerii cererii, pentru cei care au depus documentele până la data de 20 a lunii respective;   

- începând cu luna următoare, pentru cei care au depus documentele după data de 20;   

- începând cu luna depunerii cererii, pentru beneficiarii de ajutor social al căror drept de ajutor social este stabilit începând cu acea lună, indiferent de data la care a fost depusă cererea.

Formular de cerere-declarație pe propria răspundere poate fi descărcat aici.

 

Află din clipurile de mai jos cum se completează documentele: 

Youtube video image

 

Suma aferentă pentru compensarea procentuală se suportă din bugetul de stat, după cum urmează:

 

- în proporție de 100% din valoarea de referință, dar nu mai mult decât consumul facturat, în situația în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este de până la 200 lei;

- în proporție de 90%, în situația în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 200,1 lei și 320 lei;

- în proporție de 80%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 320,1 lei și 440 lei;

- în proporție de 70%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 440,1 lei și 560 lei;

- în proporție de 60%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 560,1 lei și 680 lei;

- în proporție de 50%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 680,1 lei și 920 lei;

- în proporție de 40%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 920,1 lei și 1.040 lei;

- în proporție de 30%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 1.040,1 lei și 1.160 lei;

- în proporție de 20%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 1.160,1 lei și 1.280 lei;

- în proporție de 10%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie este cuprins între 1.280,1 lei și 1.386 lei;

- în proporție de 10%, în situația în care venitul net mediu lunar al persoanei singure este cuprins între 1.280,1 lei și 2.053 lei.

 

Valoarea de referință, în funcție de sistemul de încălzire utilizat, nu poate fi mai mică de:

- 250 lei/lună, pentru gaze naturale;

- 500 lei/lună, pentru energie electrică;

- 320 lei/lună, pentru combustibili solizi și/sau petrolieri;

valoarea de referință a ajutorului pentru energie termică se stabilește lunar, în limita consumului mediu, prevăzut în anexa nr. 1 din Legea nr. 226/2021, în funcție de prețul local al energiei termice facturate populației.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0798
Diferența 0.0003
Zi precendentă 5.0795
USD
Azi 4.3475
Diferența 0.0007
Zi precendentă 4.3468
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0798 RON
USD flag1 USD = 4.3475 RON
GBP flag1 GBP = 5.8503 RON
CHF flag1 CHF = 5.4619 RON
AUD flag1 AUD = 2.8553 RON
DKK flag1 DKK = 0.6806 RON
CAD flag1 CAD = 3.1761 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0294 RON
NOK flag1 NOK = 0.4281 RON
SEK flag1 SEK = 0.4518 RON
XAU flag1 XAU = 469.8706 RON
Monede Crypto
1 BTC = 508721.41RON
1 ETH = 13392.82RON
1 LTC = 417.19RON
1 XRP = 12.69RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET19189.940.69%
BET-BK3627.430.86%
BET-EF1040.850.56%
BET-FI62365.690.86%
BET-NG1376.470.26%
BET-TR44509.820.70%
BET-TRN43037.190.70%
BET-XT1632.360.74%
BET-XT-TR3707.130.75%
BET-XT-TRN3593.640.75%
BETAeRO886.920.71%
BETPlus2818.550.72%
RTL42566.640.59%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel