Airbus, patru luni de CONTRAPERFORMANȚE. Nici Boeing nu EXCELEAZĂ

Mara Ivan |
Data actualizării: | Data publicării:
Din cauza restricțiilor de zbor
Din cauza restricțiilor de zbor

Airbus nu a vândut niciun avion nou în noiembrie, a patra lună în care înregistrează o astfel de contraperformanţă de când au fost introduse măsurile de izolare, în martie, pe fondul scăderii semnificative a cererii, ca efect al pandemiei de coronavirus (COVID-19), transmit Reuters şi site-ul cityam.com.

În schimb, grupul aeronautic european a livrat 64 de aeronave în noiembrie, către 31 de clienţi, astfel încât totalul avioanelor livrate în acest an a ajuns la 477. Livrările includ şapte modele A350, avioane mari, destinate curselor pe distanţe lungi, şi 56 de aeronave cu un singur culoar. În octombrie, Airbus livrase 72 de aeronave.

Analiştii se aşteaptă ca Airbus să livreze anul acesta cel puţin 550 de avioane. Vineri, rivalul Boeing a anunţat că nu a livrat niciun model 787 în noiembrie şi a redus producţia la cinci avioane pe lună. 787 este unul din cele două modele care concurează cu Airbus A350.

Cererea extrem de redusă pentru călătorii aeriene, din cauza pandemiei, a afectat semnificativ comenzile noi. Airbus se aşteaptă ca traficul aerian să revină la nivelul de dinaintea pandemiei între 2023 şi 2025.

Citește și Vânzările de arme, dominate de SUA. China vine tare din urmă

Airbus, companie care are aproximativ 135.000 de angajaţi la nivel global a anunţat la finele lunii iunie că intenţionează să elimine 15.000 de locuri de muncă până la finele verii 2021, dintre care o treime în Franţa, pentru a face faţă reducerii călătoriilor cu avionul.

Airbus este lider global în aeronautică, spaţiu şi servicii conexe. În 2019, a generat venituri de 70 de miliarde de euro şi a avut 135.000 de angajaţi. De asemenea, Airbus oferă o gamă variată de avioane de pasageri, de la 100 la peste 600 de locuri. Airbus mai furnizează elicoptere, aeronave-cisternă, de luptă, de transport şi pentru alte misiuni. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0956
Diferența 0.0015
Zi precendentă 5.0941
USD
Azi 4.3216
Diferența 0.0170
Zi precendentă 4.3046
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0974 RON
USD flag1 USD = 4.3327 RON
GBP flag1 GBP = 5.8393 RON
CHF flag1 CHF = 5.5813 RON
AUD flag1 AUD = 3.0579 RON
DKK flag1 DKK = 0.6822 RON
CAD flag1 CAD = 3.1659 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0279 RON
NOK flag1 NOK = 0.4523 RON
SEK flag1 SEK = 0.4776 RON
XAU flag1 XAU = 700.9567 RON
Monede Crypto
1 BTC = 292145.25RON
1 ETH = 8419.82RON
1 LTC = 231.93RON
1 XRP = 6.09RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET29145.030.57%
BET-BK5805.110.66%
BET-EF1570.200.53%
BET-FI111544.080.72%
BET-NG2093.850.33%
BET-TR68250.510.57%
BET-TRN65928.290.57%
BET-XT2528.040.61%
BET-XT-TR5787.090.61%
BET-XT-TRN5605.400.61%
BETAeRO1026.970.28%
BETPlus4219.220.54%
RTL65532.310.52%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Analistul Adrian Negrescu

Negrescu: România toacă miliarde, dar nu construiește nimic care să producă bani

România cheltuiește miliarde de euro din...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru...

Comunicate de presa

CEC Bank
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel