Vor bani pentru drumuri. Ieșenii cer socoteală

drum1_640x360_00860400
Bugetul pentru drumuri este mic
Ieșenii vor să li se aloce mai mulți bani pentru drumuri în condițiile în care bugetul lor este la jumătate față de Teleorman și mai puțin decât Bacău sau Vaslui.

Deputatul Marius Bodea, lider PNL Iași, a precizat că Iaşiul are una din cele mai mari reţele de drumuri judeţene din ţară, însă judeţului are un buget de două ori mai mic faţă de Teleorman.

Conform lui Bodea, Iaşiul primeşte în acest an suma de 9,9 milioane de lei pentru reabilitarea drumurilor din judeţ, în timp ce Teleormanul are alocată suma de 19,2 milioane de lei.

"Ce s-a întâmplat în Parlament cu bugetul este o umilinţă pentru judeţul Iaşi, iar cei din filiala locală a PSD ar trebui să explice această situaţie. Este inadmisibil ca Iaşiul să primească pentru drumurile judeţene mai puţini bani ca Teleormanul. Până şi judeţele vecine, Botoşani, Suceava, Bacău sau Vaslui, primesc sume considerabil mai mari. De asemenea, din bugetul Ministerului Transporturilor, proiectele pentru Dolj, un alt fief roşu, primeşte de 20 de ori mai mulţi bani decât Iaşiul. Oricâte tumbe face Maricel Popa, nu ne convinge că s-a bătut pentru judeţ. Popa este un lider neînsemnat, nu-l bagă nimeni în seamă la Bucureşti", a spus deputatul Marius Bodea.

Citește și: Șefii CNAIR: trimitem documentanția la Bruxelles . Vezi ce drumuri vrea să finanțeze UE

Declarația zilei Vezi toate articolele
x close