România se află în fața unor probleme majore: sistemul de pensii contributive este în pericol, natalitatea scade constant, iar migrația și roboții schimbă piața muncii. Întrebarea care frământă tinerii de 30-35 de ani este simplă: dacă nu se mai nasc mulți copii și inteligența artificială preia locurile de muncă, cine ne va plăti pensiile peste două decenii?
Mircea Coșea, profesor de economie, avertizează, într-un interviu acordat DC News, că sistemul de pensii contributive este în pericol pe termen lung, din cauza crizei demografice și a transformărilor industriei (informatizare, robotizare). Potrivit acestuia, mișcările sociale din Europa arată dificultățile de reformare a pensiilor, iar corecțiile nu pot fi implementate rapid. Ca urmare, există riscul ca viitorii pensionari să ajungă în sărăcie, deoarece pensiile nu vor mai asigura un nivel adecvat al puterii de cumpărare.
Sistemul de pensii, în pericol
„Sistemul de pensii contributive este în pericol de mai mult timp. Această situație de pericol a fost semnalată în Europa Occidentală încă de acum 20 de ani, când s-a văzut că aceste fenomene pe care le-ați enumerat – criza demografică, efortul pe care societatea îl face de a trece în stadiul IV al revoluției industriale: informatizare, robotizare – toate lucrurile astea fac ca sistemul de pensii prin contributivitate să fie într-un mare pericol în viitorii 20-25 de ani.
Lucrurile s-au complicat pentru că au avut loc mișcări sociale puternice în Europa. Cunoaștem foarte bine ce s-a întâmplat în Franța acum doi ani de zile, mișcări sociale pe o perioadă îndelungată care vizau o revizuire a sistemului de pensii prin care Guvernul francez propunea o prelungire a datei de pensionare, tocmai pentru a încerca să aducă o mică corecție acestui sistem. Încă corecțiile nu pot fi puse. Este absolut sigur că sistemul contributiv nu va mai funcționa cel mult în perioada viitoarelor două decenii.
Problema este ce se va întâmpla cu persoanele care, după perioada activă, ies la pensie, ce situație vor avea: vor intra în sărăcie pentru că după o viață întreagă de muncă nu se va putea să li se asigure o pensie la nivelul puterii de cumpărare la acea dată sau există și alte căi?", a spus Mircea Coșea.
Citiţi mai departe aici.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.