Administratorii de bloc își pot pierde dreptul de a activa. De ce

Oana Pavelescu |
Data actualizării: | Data publicării:
Legiuitorul vrea o amânare
Legiuitorul vrea o amânare

Legislația care reglementează activitatea administratorilor de bloc a fost modificată iar aceștia trebuie să îndeplinească noi condiții pentru a putea activa în continuare.

Așadar, conform noilor modificări aduse legii 196/2018, pentru a-și putea continua activitatea, administratorii de bloc trebuie să aibă, pe lângă atestat, și un certificat de de alitate profesională iar termenul limită pentru obținerea acestui document este 28 septembrie 2019.

Schimbare legislativă majoră pentru administratorii de bloc

După cum stabilește Legea nr. 196/2018, certificatul de calificare profesională reprezintă actul care dovedește calificarea profesională a persoanelor fizice pentru a fi administratori de bloc. În esență, pot fi atestate de primarul localității pentru a îndeplini ocupația de administrator de bloc doar persoanele care dețin un certificat de calificare.

Există totuși o speranță de amânate a termenului de obținere a certificatului dat fiindcă Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a pus în dezbatere publică o nouă propunere care prevede amânrea termenului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9758
Diferența -0.0006
Zi precendentă 4.9764
USD
Azi 4.6712
Diferența 0.0025
Zi precendentă 4.6687
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 23-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9758 RON
USD flag1 USD = 4.6712 RON
GBP flag1 GBP = 5.7677 RON
CHF flag1 CHF = 5.1247 RON
AUD flag1 AUD = 3.0068 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.4040 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0302 RON
NOK flag1 NOK = 0.4241 RON
SEK flag1 SEK = 0.4281 RON
XAU flag1 XAU = 354.4765 RON
Monede Crypto
1 BTC = 309493.77RON
1 ETH = 14760.85RON
1 LTC = 394.44RON
1 XRP = 2.56RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16910.08 0.18%
BET-BK 3107.75 0.04%
BET-FI 60082.17 -0.04%
BET-NG 1204.99 0.22%
BET-TR 35086.36 0.18%
BET-TRN 34277.66 0.18%
BET-XT 1440.20 0.15%
BET-XT-TR 2954.66 0.15%
BET-XT-TRN 2891.40 0.15%
BETAeRO 1055.89 -0.19%
BETPlus 2499.42 0.17%
RTL 37148.73 0.25%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel