Variola maimuței a ajuns și în România

variola-mamimutei_12905200
A fost depistat primul caz de variola maimuței din România
Ministerul Sănătăţii (MS) anunţă, luni, că a fost diagnosticat primul caz de variola maimuţei în România la un bărbat în vârstă de 26 de ani din Bucureşti.

"Este vorba despre un bărbat în vârstă de 26 de ani din Bucureşti. Acesta a fost diagnosticat în cursul zilei de luni în urma investigaţiilor de laborator", precizează un comunicat al Ministerului Sănătăţii.

Conform sursei citate, boala a debutat în urmă cu 4 zile, iar pacientul s-a prezentat la spital în cursul nopţii de duminică.

"Starea bărbatului este bună. Pacientul primeşte tratament simptomatic şi se află în izolare. Din anamneză, rezultă că partenerul persoanei infectate a călătorit în ultima perioadă în mai multe ţări din Europa unde există numeroase cazuri de infecţie cu variola maimuţei", mai precizează Ministerul Sănătăţii.

Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au menţionat ulterior că pacientul respectiv este internat, iar în izolare va rămâne pentru o perioadă de 21 de zile, calculată de la momentul când au apărut simptomele. În prezent se derulează ancheta epidemiologică referitoare la acest caz.

De asemenea, vaccinul împotriva virusului care provoacă variola maimuţei va ajunge în România după ce va fi finalizată achiziţia de către Comisia Europeană, ţării noastre revenindu-i o cotă parte, cifrată la aproximativ 2.500 de doze. Vaccinul este furnizat de către un producător american şi este disponibil deocamdată în cantităţi mici, au mai menţionat reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.

În cursul lunii mai s-au mai înregistrat două suspiciuni de infectare cu variola maimuţei la o femeie de 43 de ani din Rădăuţi şi un bărbat cetăţean român internat la un spital din Atena, in Grecia, însă acestea au fost infirmate ulterior, fiind vorba de infectări cu varicelă.

Variola maimuţei nu se răspândeşte cu uşurinţă între persoane şi necesită un contact apropiat. Virusul intră în organism prin pielea sau mucoasele lezate, tractul respirator, ochi, nas sau gură şi prin fluide corporale.

Principalul mod în care poate fi răspândit este în timpul contactului fizic apropiat şi prelungit cu o persoană care are variola maimuţei.

Uniunea Europeană cumpără vaccinuri şi antivirale împotriva variolei maimuţei

Uniunea Europeană lucrează la un acord de achiziție comună de vaccinuri și antivirale împotriva variolei maimuței, în contextul în care cazurile de îmbolnăvire cu această boală virală, de obicei endemică în Africa, se intensifică în Europa și nu numai, scrie Reuters.

Statele membre au ajuns la un consens pentru ca Health Emergency Preparedness and Response Authority (HERA) să achiziționeze contramăsuri medicale în numele lor cât mai curând posibil, a declarat pentru Reuters un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, confirmând un raport al cotidianului suedez Dagens Nyheter.

UE se află în discuții pentru a cumpăra vaccinul Imvanex de la Bavarian Nordic, precum și antiviralul tecovirimat, dezvoltat de compania americană SIGA Technologies, a precizat ziarul, citându-l pe coordonatorul suedez pentru vaccinuri, Richard Bergstrom.

Bergstrom a precizat că nu a fost semnat încă niciun contract cu niciuna dintre firme, notează Mediafax.

"Dar va merge rapid. Ar trebui să avem un contract gata într-o săptămână sau două și poate câteva livrări limitate în iunie", a declarat acesta, citat de ziar.

Un purtător de cuvânt al Bavarian Nordic a confirmat că HERA a contactat compania daneză de biotehnologie în legătură cu vaccinul său.

"Am avut mai multe convorbiri cu HERA... nu avem nicio idee când va exista un acord. Nu depinde de noi să spunem când va exista un acord - sunt două părți implicate", a declarat purtătorul de cuvânt.

În cazul în care se va ajunge la un acord, Bavarian Nordic va putea satisface cererea, a adăugat acesta.

Virusul variolei și cel al variolei maimuței sunt strâns legate între ele.

Vaccinul de la Bavarian Nordic are aprobarea oficială europeană pentru variolă, deși medicii îl pot prescrie și pentru variola maimuței.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Afterbusiness Vezi toate articolele
x close