UPDATE. Florin Cîțu: Nu m-am gândit la demisie. Avem reforme de făcut

Mara Ivan |
Data actualizării: | Data publicării:
A fost prima apariție după izbucnirea scandalului
A fost prima apariție după izbucnirea scandalului

Prim-ministrul Florin Cîţu a declarat sâmbătă că nu intenţionează să demisioneze din funcţie pentru faptul că, în urmă cu 21 de ani, a fost sancţionat în Statele Unite ale Americii pentru conducere sub influenţa alcoolului.

"Nu, niciun moment. În continuare avem o guvernare pe care trebuie să o ducem la capăt. Avem reforme pe care le-am început şi pe care trebuie să le ducem la capăt. Un eveniment care s-a întâmplat acum 21 de ani, pe care îl regret, în Statele Unite, nu are niciun fel de implicaţii pentru ceea ce facem noi astăzi", a afirmat premierul, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria.

Pe de altă parte, premierul a declarat că l-au "surprins neplăcut" aprecierile partenerilor de coaliţie, conform cărora episodul din SUA reprezintă o problemă de moralitate.

"Am văzut şi eu declaraţiile şi am fost surprins neplăcut, pentru că nu am auzit nicio declaraţie atunci când un director al CFR Călători a lăsat oamenii vreo opt ore fără să îi ajute sau nu am văzut niciun fel de discuţii când partenerii de coaliţie îşi strângeau mâna cu Dragnea pe treptele PSD sau îi aveau lângă ei pe oamenii PSD la pupitru în Guvern. Deci asta, discuţiile acestea eu aş vrea să le avem în coaliţie, sunt de acord să discutăm acolo, dar nu în spaţiul public, despre moralitate şi despre etică", a spus el.

În altă ordine de idei, șeful Executivului a anunţat că îi va solicita preşedintelui PNL, Ludovic Orban, convocarea Biroului Politic Naţional pentru viitoarea nominalizare la MFP. "Am o propunere. Am văzut că domnia sa a făcut deja câteva propuneri în spaţiul public. Am şi eu o propunere - propunerea mea este Dan Vîlceanu pentru Ministerul Finanţelor Publice", a declarat premierul Florin Cîţu.

Citește și Premierul Cîțu a publicat execuția bugetară a Guvernului

În prezent, interimatul în funcţia de ministru al Finanţelor este asigurat de şeful Executivului. 

 

Știre în curs de actualizare

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența 0.0001
Zi precendentă 4.9763
USD
Azi 4.6687
Diferența 0.0062
Zi precendentă 4.6625
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 20-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9764 RON
USD flag1 USD = 4.6687 RON
GBP flag1 GBP = 5.8125 RON
CHF flag1 CHF = 5.1404 RON
AUD flag1 AUD = 2.9982 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3943 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0302 RON
NOK flag1 NOK = 0.4231 RON
SEK flag1 SEK = 0.4259 RON
XAU flag1 XAU = 357.7647 RON
Monede Crypto
1 BTC = 299007.22RON
1 ETH = 14305.97RON
1 LTC = 386.19RON
1 XRP = 2.41RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16838.36 -0.26%
BET-BK 3096.27 -0.44%
BET-FI 59897.97 -0.98%
BET-NG 1205.13 -0.11%
BET-TR 34937.55 -0.26%
BET-TRN 34132.28 -0.26%
BET-XT 1434.84 -0.36%
BET-XT-TR 2943.66 -0.36%
BET-XT-TRN 2880.64 -0.36%
BETAeRO 1055.29 -0.86%
BETPlus 2488.64 -0.26%
RTL 36979.69 -0.22%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel