Un producător auto recheamă în service sute de mașini înmatriculate în România

vw_t_roc_w_66545000
Volkswagen T-Roc
Porsche România a demarat o campanie de rechemare în service a autovehiculelor marca Volkswagen, modelul T-Roc, şi marca Seat, modelele Ibiza (KJ1) şi Arona (KJ7), din cauza unor probleme legate de spoiler şi, respectiv, piuliţa frânei de imobilizare, transmite Agerpres.

În primul caz, Volkswagen AG a constatat că la autovehiculele T-Roc dintr-un interval de fabricaţie limitat este posibil ca, din cauza unei îmbinări prin lipire efectuată necorespunzător, partea superioară a spoilerului spate să se desprindă de pe partea inferioară. Lucrările în atelier durează între 3 şi 5 ore.

În România, sunt vizate 355 de autoturisme model T-Roc.

În cel de-al doilea caz, Seat a constatat că la anumite autovehicule model Ibiza (KJ1) şi Arona (KJ7), cu frâne cu tambur spate (cod PR: 1KA sau 1KG), fabricate în perioada 31.10.2016 - 06.11.2018, frâna de imobilizare trebuie reglată (frânele cu tambur) şi piuliţa de reglare asigurată cu o contrapiuliţă. Operaţia durează aproximativ 30 de minute.

Citește și: Topul celor mai sigure mașini din lume

Compania precizează că în România nu au fost înregistrate accidente.

Un număr de 80 de autoturisme Seat sunt vizate în România.

Cifra zilei Vezi toate articolele
x close