Transelectrica anunță majorarea tarifului pentru serviciul de sistem cu 40%

transelectrica_91166500
Transelectrica
Transelectrica a informat Bursa de Valori București că a decis să majoreze tariful pentru serviciul de sistem.

În comunicarea transmisă BVB se spune că: ”Transelectrica S.A. informeaza publicul investitor asupra publicarii in Monitorul Oficial nr. 503/30.05.2024 a Ordinului ANRE nr. 15/2024 privind aprobarea tarifului pentru serviciul de sistem, practicat de Companie”. 

Astfel că tariful pentru serviciul de sistem tarif aplicabil de la 01 ianuarie 2024 a fost de 9,17 lei/MWh care de la 01 iunie 2024 se majorează la 12,84 lei/MWh.

Transelectrica a explicat majoarea spunând că: ”Modificarea valorii tarifului a fost determinată de aplicarea mecanismului de corectare a deviațiilor semnificative de la prognoza care a stat la baza aprobării tarifului intrat în vigoare la data de 01 ianuarie 2024, în conformitate cu prevederile cadrului de reglementare emis de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei”.

Tariful pentru serviciile de sistem este o componentă a facturii de energie electrică, pe care o plătește fiecare consumator de energie electrică din România, notează economica.net.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Cifra zilei Vezi toate articolele
x close