Teodorovici: Bani de autostrăzi sunt, instituțiile nu reușesc să-i cheltuie

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Eugen Orlando Teodorovici
Eugen Orlando Teodorovici

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat, miercuri, că în România nu e o problemă de finanţare în ceea ce priveşte autostrăzile, ci de capacitate a unor instituţii publice de a duce acele lucruri la bun sfârşit, fiind cazuri în care banii alocaţi nu au fost utilizaţi, transmite Agerpres.

"Nu problema finanţării există în România, ci de capacitate a unor instituţii publice de a duce acele lucruri la bun sfârşit, acele autostrăzi în cazul de faţă. Adică, s-a văzut de foarte mulţi ani de zile când au fost alocări de fonduri, sper să nu se întâmple şi în acest an, în care banii nu au fost utilizaţi. Asta arată că ceva, undeva în sistem s-a întâmplat. Şi eu am spus-o mereu, companiile, dacă vorbim de infrastructura mare, companiile de resort - cale ferată şi rutier - sunt cele care sunt responsabile, neavând niciun alt impediment în a face aceste obiective", a afirmat Teodorovici, la Parlament.

El a spus că, în privinţa autostrăzii Moldova, există banii pentru construcţia ei.

"Au banii, deci trebuie revăzută documentaţia de atribuire, să o lanseze frumos în sistemul de achiziţii publice electronic, documentaţia trebuie atribuită atât de bine ca să nu existe contestaţii sau să fie foarte puţine, evaluarea să se facă într-un termen foarte scurt, dacă pun condiţii foarte clare acolo ca să nu fie loc de interpretare, lucrurile pot să meargă foarte uşor. După aceea, după ce se semnează contractul, trebuie să se asigure că acel constructor este de bună credinţă, cu suficiente echipamente şi forţă de muncă pentru ca să ducă acel contract la bun sfârşit", a adăugat Teodorovici.

Citește și: AUTOSTRĂZI. Ceaușescu, mult mai ambițios decât urmașii săi. HARTA

Întrebat dacă sunt bani şi pentru celelalte autostrăzi, ministrul Finanţelor a răspuns: "Categoric da şi orice investiţii din acest an, orice factură care vine din zona de investiţii va fi susţinută de către Ministerul de Finanţe fără niciun fel de problemă".

Senatul a adoptat, în şedinţa plenului de miercuri, propunerile legislative pentru aprobarea obiectivelor de investiţii "Autostrada Bucureşti- Braşov", "Autostrada Nordului" şi "Autostrada Braşov-Bacău", acestea urmând a fi terminate în trei, patru şi respectiv cinci ani de la data intrării în vigoare a actelor normative.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9775
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3787
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3787
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9775 RON
USD flag1 USD = 4.3787 RON
GBP flag1 GBP = 5.8518 RON
CHF flag1 CHF = 5.3042 RON
AUD flag1 AUD = 2.8007 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.1664 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4226 RON
SEK flag1 SEK = 0.4539 RON
XAU flag1 XAU = 461.6339 RON
Monede Crypto
1 BTC = 423098.50RON
1 ETH = 8097.97RON
1 LTC = 381.34RON
1 XRP = 9.81RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17156.94-1.60%
BET-BK3194.92-1.55%
BET-EF934.31-1.72%
BET-FI61049.86-0.60%
BET-NG1235.42-2.25%
BET-TR37833.93-1.60%
BET-TRN36774.45-1.60%
BET-XT1471.94-1.44%
BET-XT-TR3190.79-1.44%
BET-XT-TRN3108.09-1.44%
BETAeRO839.30-0.38%
BETPlus2530.38-1.52%
RTL38284.08-1.65%

Opinii

Avertisment dur de 1 Mai. Coșea: România nu-și mai permite vacanțe, doar iluzii!

Profesorul Mircea Coșea critică mini-vacanțele...

Joseph Stiglitz

Joseph Stiglitz: Trump, fără busolă economică: Lumea se întoarce la granițe și taxe

Profesorul și laureatul Premiului Nobel pentru...

Cosmin Marinescu

România Europeană – tablou grafic comparativ în Economic@BNR

Cu susținerea Consiliului de Administrație al...

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel