Stare de alertă. Evenimente în familie. Limită de persoane

Mara Ivan |
Data actualizării: | Data publicării:
Nu pot mai fi mai multe
Nu pot mai fi mai multe

Numărul participanţilor nu este limitat în cadrul evenimentelor familiale organizate în aer liber cu respectarea măsurilor de protecţie, dar dacă evenimentul are loc în spaţii închise este limitat la 16, a informat, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică.

La întrebarea "Câte persoane pot participa la evenimentele familiale cu număr limitat de persoane, opţiune care se regăseşte la punctul numărul 9 în declaraţia pe propria răspundere necesară pentru justificarea deplasărilor între localităţi", răspunsul GCS este: "Dacă evenimentul familial implică o slujbă religioasă în interiorul bisericii (ex: nuntă, botez, înmormântare), numărul maxim de persoane care pot participa este de 16 (punctul 5 (2), lit. a din anexa 'Măsuri de prevenire şi control a infecţiilor aplicabile pe durata stării de alertă', ataşată Hotărârii nr. 24 a CNSSU). Dacă slujba se ţine în curtea bisericii, numărul participanţilor nu este limitat, însă se vor respecta măsurile de prevenire şi protecţie stabilite. Pentru evenimentele familiale private (ex: aniversări, petreceri, reuniuni de pomenire etc.) desfăşurate în spaţii închise va fi avut în vedere acelaşi număr de persoane (maximum 16) cu respectarea normelor de igienă şi pe cât de mult posibil respectarea distanţei fizice". 

Citește și Stare de alertă. GSC: Vor rămâne închise pe toată durata

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0887
Diferența 0.0016
Zi precendentă 5.0871
USD
Azi 4.3702
Diferența 0.0144
Zi precendentă 4.3558
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0887 RON
USD flag1 USD = 4.3702 RON
GBP flag1 GBP = 5.8578 RON
CHF flag1 CHF = 5.4644 RON
AUD flag1 AUD = 2.9194 RON
DKK flag1 DKK = 0.6810 RON
CAD flag1 CAD = 3.1505 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0277 RON
NOK flag1 NOK = 0.4329 RON
SEK flag1 SEK = 0.4738 RON
XAU flag1 XAU = 627.8925 RON
Monede Crypto
1 BTC = 393579.52RON
1 ETH = 13427.70RON
1 LTC = 354.05RON
1 XRP = 9.08RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET25730.881.94%
BET-BK5078.641.71%
BET-EF1396.652.11%
BET-FI92624.900.41%
BET-NG1893.282.13%
BET-TR60255.441.94%
BET-TRN58205.261.94%
BET-XT2213.041.80%
BET-XT-TR5066.011.80%
BET-XT-TRN4906.941.80%
BETAeRO942.590.01%
BETPlus3734.521.90%
RTL57947.311.95%

Opinii

Alexandru Nazare

Alexandru Nazare și bilanțul fiscal, mai mult un exercițiu de PR

Alexandru Nazare își prezintă bilanțul fiscal...

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

Avertismentul economistului Adrian Negrescu: Taxele locale, majorate excesiv

Economistul Adrian Negrescu atrage atenția că...

Centru de date / Foto: Freepik

De ce AI-ul se lovește de un zid invizibil despre care nimeni nu vorbește

Inteligența artificială este prezentată astăzi...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel