Situație jenantă. FBI a EȘUAT! Laptopul lui Pelosi, de NEGĂSIT

Mara Ivan |
Data actualizării: | Data publicării:
FBI avertizează în legătură cu "amploarea" atacului cibernetic din SUA
FBI avertizează în legătură cu "amploarea" atacului cibernetic din SUA

Agenţii Biroului Federal de Investigaţii (FBI) nu au recuperat laptopul şefei Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, de la femeia din Harrisburg acuzată că a jucat un rol în furtul echipamentului respectiv în timpul asaltului asupra Capitoliului, din 6 ianuarie, transmite miercuri dpa.

Anunţul a fost făcut de AJ Kramer, avocatul lui Riley June Williams (22 de ani), femeia care a fost acuzată de acces ilegal în sediul Congresului SUA şi comportament violent. Soarta laptopului a rămas un mister neelucidat după ce Williams s-a predat autorităţilor pe 18 ianuarie, la două zile după ce fusese acuzată de furtul laptopului într-o încercare de a-l vinde serviciilor de securitate ruse.

Potrivit lui AJ Kramer, în ultimele opt zile anchetatorii au percheziţionat automobilul lui Riley June Williams, precum şi apartamentul în care aceasta locuieşte împreună cu mama sa, fără însă a găsi vreun indiciu privind locul în care s-ar afla laptopul. Deocamdată nu se ştie clar dacă laptopul lui Pelosi a fost vreodată în posesia lui Riley June Williams.

Poliţia Capitoliului şi echipa lui Nancy Pelosi au confirmat la scurt timp cupă revolta din 6 ianuarie că laptopul respectiv a fost furat, dar nu au precizat dacă echipamentul a fost recuperat. Riley June Williams, care a fost acuzată de acces ilegal în sediul Congresului SUA şi comportament violent, a fost arestată pe 18 ianuarie, potrivit Associated Press, care a citat un reprezentant al Departamentului Justiţiei.

FBI a anunţat că Williams apare pe o înregistrare video în care sustrage ''un laptop sau hard drive'' din biroul lui Pelosi. Anchetatorii americani au trecut imediat la verificarea informaţiei că ea a încercat să vândă echipamentul către serviciile de informaţii ruse.

Citește și SCANDAL! Laptopul lui Pelosi a ajuns la Vladimir Putin? FBI vrea să afle

Agenţii federali americani au primit un pont de la o persoană care s-a prezentat drept fostul partener al lui Williams. Acesta a declarat că Riley June Williams ''intenţionează să trimită computerul unui prieten din Rusia, care apoi plănuia să îl vândă serviciilor de informaţii externe ruse, SVR'', indică declaraţia respectivă.

Sute de susţinători ai lui Donald Trump au luat cu asalt, la 6 ianuarie, Capitoliul din Washington într-o tentativă de a opri procedura de certificare a victoriei lui Joe Biden la alegerile prezidenţiale din SUA din noiembrie, confruntându-se cu poliţia la sediul Congresului american. Aceste confruntări au cauzat moartea a cel puţin cinci persoane, printre care un ofiţer din poliţia Capitoliului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.089
Diferența 0.0000
Zi precendentă 5.089
USD
Azi 4.314
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.314
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0890 RON
USD flag1 USD = 4.3140 RON
GBP flag1 GBP = 5.8317 RON
CHF flag1 CHF = 5.4821 RON
AUD flag1 AUD = 2.8954 RON
DKK flag1 DKK = 0.6813 RON
CAD flag1 CAD = 3.1554 RON
HUF flag1 HUF = 0.0131 RON
JPY flag1 JPY = 0.0277 RON
NOK flag1 NOK = 0.4316 RON
SEK flag1 SEK = 0.4708 RON
XAU flag1 XAU = 622.5801 RON
Monede Crypto
1 BTC = 384243.32RON
1 ETH = 12833.63RON
1 LTC = 335.33RON
1 XRP = 8.08RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET24247.430.83%
BET-BK4796.360.77%
BET-EF1319.000.76%
BET-FI91378.010.03%
BET-NG1785.850.75%
BET-TR56781.550.83%
BET-TRN54849.550.83%
BET-XT2093.640.78%
BET-XT-TR4792.680.78%
BET-XT-TRN4642.200.78%
BETAeRO928.360.13%
BETPlus3524.660.80%
RTL54587.550.86%

Opinii

Ionuț Dumitru, analist economic

Ionuț Dumitru: Prognoză a dobânzilor în România. Efecte pentru populație, firme și stat

Dobânzile ar urma să intre pe o traiectorie...

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu: Românii nu mai cred în promisiuni și își strâng singuri cureaua

Românii nu mai cred în promisiuni și se...

Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel