Sfaturile lui Adrian Vasilescu (BNR) pentru români şi banii lor: Cine câştigă, cine pierde, ce e de făcut

Dana Mihai |
Data actualizării: | Data publicării:
Adrian Vasilescu
EXCLUSIV
Adrian Vasilescu

Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR Mugur Isărescu, a vorbit, în exclusivitate pentru cititorii DC Business, despre economisirea banilor din această perioadă, dar și despre inflație.

"Românii trebuie să-și pună bani deoparte, economisirea este bună, că în orice situație sunt foarte bune economiile. Cât a fost vremuri cu cer senin și acum când cerul plânge nori, nori grei, economisirile prind bine. Chiar dacă în momentul de față cei care pierd sunt în primul rând cei care au economisit, adică pierd ceva din substanța economisită.

Este o lege obiectivă care învie și-și arată forța ori de câte ori sunt împrejurări complicate. Cei care pierd sunt cei care au economisit și e și normal. Mă refer în primul rând la inflație. O inflație de 9% se acoperă greu, unde ar fi banii economisiți? Chiar și investițiile casei. Există pe bună dreptate o opinie că cea mai bună investiție este să cumperi o casă, s-o cumperi când ea este ieftină și să o vinzi mult mai scump.  Iată, sunt momente când casele pierd din valoare și acum este un astfel de moment", a declarat Adrian Vasilescu.

 

Economisirea e cea mai buna pentru România

 

"Economisirea e cea mai buna pentru România, pentru că nu suntem în America unde se fie bursa în floare și cine vrea să facă bani merge către burse. Nu suntem nici în Marea Britanie unde sunt burse puternice și nici în Europa de Vest. Suntem în România unde dacă ne uităm într-un tablou recent prezentat de statistică, vedem că din totalul cheltuielilor pentru investiții din gospodăriile populației partea care înseamnă investiții, cumpărări de case, cumpărări de teren, acțiuni la bursă, participări la capitalul unor firme, participări la activitatea unor unor fonduri de investiții, toate acestea înseamnă 0,4%. Sigur, pentru cei care au gusturi inedite și au obișnuința de a investi... Sunt unii care își cumpără case și le închiriază, sunt alții care își cumpără terenuri și le dau în arendă. Multe lucruri se întâmplă. Ei bine toate mișcările acestea înseamnă 0,4% din cheltuielile publice."

O veste buna şi alta rea despre preţuri. Negrescu anunţă, de Paşte 2022, un RECORD pe care nimeni nu şi-l dorea

 

Ce spune Adrian Vasilescu despre inflație

 

"În continuare inflația e de sorginte globală. Noi am intervenit, am plusat la acest fenomen de sorginte globală printr-o încrucișare de tip intern. Practic liberalizarea prețurilor nu s-a făcut așa cum se face un asemenea proces, cu ordine teribile și cu inteligență ascuțită; dacă am lăsa lucrurile să se producă la întâmplare, lăcomia acționează și foarte mulți operatori din piață din domeniul energiei electrice și gazelor au văzut o oportunitate de a se îmbogăți, scumpind și produsele peste nivelurile prețurilor internaționale.

Dar inflația rămâne în continuare sorginte externă, globală, cauza este în continuare energia electrică și gazele și combustibilii. Singura soluție este în primul rând este să organizăm bine structurile economice, să nu mai lăsăm nici un fel de portițe pentru acțiuni aiurea și să nu mai dăm libertate amatorilor de îmbogățire peste noapte."

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.971
Diferența -0.0002
Zi precendentă 4.9712
USD
Azi 4.5892
Diferența 0.0104
Zi precendentă 4.5788
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 28-03-2024
EUR flag1 EUR = 4.9710 RON
USD flag1 USD = 4.5892 RON
GBP flag1 GBP = 5.7967 RON
CHF flag1 CHF = 5.0678 RON
AUD flag1 AUD = 2.9952 RON
DKK flag1 DKK = 0.6665 RON
CAD flag1 CAD = 3.3765 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0304 RON
NOK flag1 NOK = 0.4260 RON
SEK flag1 SEK = 0.4330 RON
XAU flag1 XAU = 323.4240 RON
Monede Crypto
1 BTC = 324102.84RON
1 ETH = 16402.44RON
1 LTC = 440.52RON
1 XRP = 2.86RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.97% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.08%
12 luni: 6.09%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16850.85 0.12%
BET-BK 3086.23 -0.07%
BET-FI 60120.99 -0.01%
BET-NG 1212.50 0.23%
BET-TR 34963.50 0.12%
BET-TRN 34157.63 0.12%
BET-XT 1437.44 0.11%
BET-XT-TR 2949.03 0.11%
BET-XT-TRN 2885.90 0.11%
BETAeRO 1083.61 -0.55%
BETPlus 2486.83 0.12%
RTL 36994.57 0.07%

Opinii

Analistul Adrian Negrescu explicând cum stau lucrurile / FOTO: Facebook

Plafonarea prețurilor. Adrian Negrescu: Este doar o măsură de imagine, nimic altceva

Propunere controversată pe masa Executivului:...

Adrian Negrescu

Guvernul a uitat de austeritate (document). Negrescu: Drumul spre recesiune este bătut!

Ministerul Finanțelor a pus în dezbatere...

Un muncitor instalează o centrală termică / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel